Viata este fumata ca o tigara

„Obiectele pastreaza circumstantele mai bine decat mintea”. Cu aceasta fraza chiar proustiana -amintiti-va de acel gust de cupcake-, scriitoarea franceza Florence Delay (Paris, 1941) isi explica pasiunea pentru tigari, scrumiere si de ce le-a dedicat cea mai recenta carte, o calatorie prin experientele ei de viata din aceste piese umplute cu cenusa. „Sunt tovarasii care imi spun lucruri despre viata mea. Nu am memorie. Prefer sa uit decat sa-mi amintesc’, explica scriitorul.

Florence Delay, academica a actritei ocazionale de limba franceza, raspunde la telefon din casa ei pariziana. Vorbeste corect spaniola, studiata zeci de ani dupa ce a tradus autori din Epoca de Aur precum Calderon de la Barca si Lope de Vega. Cartea My Ceniceros, pe care Demipage o va publica in spaniola in cateva zile, face aluzie si la un vechi concept al culturii spaniole: tragedia conciziei vitale. „Aceasta carte este o metafora despre fum, care pentru mine este egala cu dispersia. Cartea trateaza acea flacara care se aprinde si se stinge ca o metafora a scurtei vieti a fiintei umane’, subliniaza el, citand ca referinte opera compozitorului Manuel de Falla si romanul scriitorului Juan Carlos Onetti.

Stilul literar al lui Delay este complex. Propozitiile lui sunt scurte. Amintirile sunt construite din fulgere, din fragmente. De fapt, pana la cinci persoane au lucrat la traducerea cartii in spaniola. Dar este o structura care isi are ratiunea de a fi: „Aceasta estetica este preluata de la Ramon Gomez de la Serna. Paragraful este forma literara a tigarii. Incepe si termina. Si fiecare propozitie este independenta’.

„Aceasta carte este o metafora despre fum, care pentru mine este egala cu dispersia”

„Orice lucru care se opreste si se porneste din nou este incitant”, scrie Delay in cartea sa. Exista un apel foarte vizibil la senzualitate intre randurile povestii. Tigara capata o imagine senzuala care pentru Delay provine, fara indoiala, din actul de a fumat legat de scris. „Scriu de la 20 de ani si trebuie sa aprind tigara ca sa aprind sentinta. Si pot sa ma las de fumat, dar nu cand lucrez, pentru ca tigara ma duce spre intimitate’, explica Delay.

In carte, autoarea parcurge acele portrete ale personajelor care au atins transcendenta datorita faptului ca au o tigara intre degete. Este cazul lui Humphrey Bogart, Andre Malraux sau Jean Paul Sartre. Ea nu explica bine de ce acum, folosind Photoshop, a terminat cu o lovitura de stilou cu acest obiect. Prin urmare, pune sub semnul intrebarii si legile anti-fumat care functioneaza deja in multe tari ale Uniunii Europene. „Desigur, fumatul este o greseala si un pericol, dar intre greseala si interdictie exista o marja destul de mare. Mai mult decat a interzice, ar fi necesar sa-i invatam pe fiecare sa fie propriul proprietar’, reflecta el.

La transgresiunea pe care Mis ceniceros o starneste pentru odele ei la un articol persecutat acum de lege in spatiile publice, se adauga pasiunea pe care scriitoarea o da dovada si pentru lupta cu tauri. Intarzierea a venit in lumea luptei cu tauri datorita textelor lui Jose Bergamin. „M-au facut sa ma gandesc la muzica tacuta a torearului”, sustine el. De aceea ii scapa si dezbaterea care exista la noi despre festivalul taurin: ‘Taurii sunt in toata cultura spaniola. A pune capat lor inseamna a suprima istoria picturii si literaturii spaniole’.

Florence Delay incheie conversatia vorbind despre dragostea ei pentru scriitorii spanioli. De Lorca si Calderon. „Nu pot trai fara ele”. Nici fara tigara.

Florence Delay este profesor de limba franceza din 2000. Ea ocupa al zecelea loc – in Franta academicienii sunt clasificati dupa cifre si nu dupa litere ca in Spania – si a fost precedata de filosoful si scriitorul Jean Guitton. Prezenta lui este, totusi, o anomalie destul de mare in „casa invatata” franceza: doar patru femei din totalul de 40 de membri au in prezent un scaun in institutie.

„Este adevarat, nu suntem multi. Iar prima femeie care a intrat, scriitoarea Margarite Yourcenar, a facut-o acum 25 de ani”, spune Delay. Franta revoltelor din mai 1968, a independentei, a libertatii sexuale si a Revolutiei isi are si ea poverile in centrele puterii. „Este logic, deoarece aproape intotdeauna a fost o institutie pentru barbati. Lucrurile se schimba, dar incet”, spune scriitorul.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT