Adesea, copilariile traumatice sunt substratul practicilor de autopedepsire. Cand iubirea de sine si stima de sine lipsesc, usa se deschide catre ura de sine cotidiana, catre acea vinovatie care pedepseste si este capabila sa se nasca din orice greseala. Istoria spune ca de-a lungul secolelor al XIV-lea si al XV-lea, cand ciuma a devastat Europa, oamenii au iesit in procesiune in strada pentru a se flageleaza public.
Scop? Curata-le sufletele prin durere si evita (se presupune) boli. Psihologia autopedepsei are multe forme, este adevarat, dar scopul este intotdeauna acelasi: suferinta auto-invocata pentru purificarea aspectelor interne adesea nedorite .
Este adevarat, insa, ca aceasta realitate psihologica tinde sa se concentreze mult mai mult pe autopedepsirea mentala decat pe pedeapsa fizica (cum ar fi autovatamarea). Adica, cel mai obisnuit este sa intalnesti oameni care se hranesc cu un dialog intern negativ si auto-sanctionat, care le mananca complet stima de sine. De asemenea, este obisnuit sa excludeti oportunitatile, sa inchideti usile si sa ramaneti captivi ai singuratatii si nefericirii.
In universul intern al cuiva care traieste cu greutatea vinovatiei si a intolerantei la eroare, se aplica frecvent acest tip de strategie daunatoare. Autopedepsirea este cea mai daunatoare practica pe care o putem realiza . Nimeni nu iese nevatamat atunci cand se hraneste constant cu autocritica aspra si, mai ales, cand in lipsa iubirii de sine locuieste doar dispretul de sine.
Psihologia autopedepsei: mintea fracturata
Si tu… apari si tu ca cel mai mare dusman al tau? Adevarul este ca multi dintre noi am facut-o la un moment dat. Este obisnuit sa nu avem incredere in abilitatile noastre sau sa ne invinovatim pentru evenimentele care sunt in afara controlului si responsabilitatii noastre. Ne pedepsim, de exemplu, atunci cand relatiile noastre afective esueaza si ne spunem ca nu suntem buni pentru dragoste si ca stricam totul.
Psihologia autopedepsei conceptualizeaza aceasta dimensiune ca un mecanism de aparare . Adica, in fata perceptiei ca a gresit, ca a demonstrat slabiciune sau falibilitate, persoana isi aplica pedeapsa. Acea reactie, acel mecanism se aplica prin emotii, cognitii si chiar prin comportamente.
Adica voi simti disconfort si chiar respingerea mea pentru ca am facut acea greseala. In plus, voi alimenta si intari o intreaga succesiune de ganduri negative si chiar irationale fata de mine. In cele din urma, si in cazurile cele mai extreme, pot sa ma angajez in comportamente care sunt impotriva mea: sa-mi refuz placerile si hobby-urile, evitarea oportunitatilor, excluderea de la evenimentele sociale si, cel mai grav, sa conduc la autovatamare.
Autopedepsirea (aproape intotdeauna) isi are originea in copilarie
Daca in copilarie suntem palmuiti de fiecare data cand cerem ceva, in cele din urma va veni probabil o zi in care incetam sa mai cerem. In acest fel, daca la maturitate indraznim sa cerem cuiva ceva (o intalnire, de exemplu) si ne respinge, cel mai probabil ne vom pedepsi si pe noi insine pentru asta. Prin urmare, nu este greu de inteles dovezile. Experientele timpurii din copilarie determina tendinta de autoflagelare .
Intr-un fel, cu acest tip de dinamica ceea ce se face este perpetuarea suferintei. Lucrari de cercetare clasice precum cea efectuata la Universitatea din Michigan (Comer, R. si Laird, JD, 1975) au oferit dovezi in favoarea unei ipoteze intuitive.
Cand cineva se obisnuieste din copilarie sa primeasca dezamagiri, dureri si neajunsuri, nu se asteapta la nimic altceva de la propria viata. Mai devreme sau mai tarziu, ajungi sa presupui ca este singurul lucru pe care il meriti.
Psihologia autopedepsei: efectul Dobby si vinovatie si rusine
Stim deja ca primele experiente din copilaria noastra conditioneaza aparitia acestor realitati psihologice. Acum, lucrari de cercetare precum cea a Universitatii din Tiburg din Tarile de Jos ne spun ca vinovatia este un alt factor de luat in considerare.
Oamenii de stiinta au numit efectul Dobby (un personaj din cartile Harry Potter) inclinatia pe care o au unii oameni de a-si ispasi vinovatia prin flagelare. In cadrul acestui grup foarte ciudat, ii gasim pe cei care se ranesc prin neasumarea corecta a unor responsabilitati care nu le apartin cu adevarat.
Pe de alta parte, s-a vazut si ca rusinea cea mai patologica, cea care anuleaza identitatile, capacitatile si stima de sine, este intotdeauna insotita de critici foarte distructive.
Ingrijire psihologica de sine pentru a depasi autodistrugerea
Exista ceva important de care trebuie sa luam in considerare. Psihologia autopedepsei cronice se afla adesea in spatele anumitor tulburari mintale . Unele dintre ele sunt depresia majora, tulburarea de personalitate limita si tulburarile de alimentatie. Este adevarat ca in spatele acestor conditii sunt integrate mult mai multe dimensiuni, dar practica autoflagelarii este un numitor comun.
Ce putem face daca ne aflam in aceeasi situatie? Ei bine, daca suntem dependenti de sentimentul de vinovatie constanta, daca nu toleram greselile, daca ne pedepsim pentru ceea ce s-a spus sau nu, pentru ceea ce s-a facut sau s-a evitat, este necesar sa ne oprim. Intelegerea faptului ca a-ti face rau (emotional sau comportamental) nu are nici un sens sau scop este primul lucru.
Daca ne dispretuim si ne criticam pe noi insine in acelasi mod in care parintii nostri au facut-o in copilarie, ceea ce facem este sa perpetuam aceeasi dinamica dureroasa. Este necesar sa solicitati ajutor psihologic in aceste situatii delicate si dureroase.
La fel, sa nu uitam nici de ceva de baza si esential. Psihologia autopedepsei ne aminteste ca nimic nu este mai cathartic si mai necesar decat practicarea zilnica a ingrijirii de sine . Aceasta practica nu are nimic de-a face cu mersul la un spa sau cu o baie relaxanta.
Ingrijirea de sine inseamna sa ne amintim ca meritam sa fim si sa ne simtim bine. Este sa avem grija de sanatatea noastra emotionala la fel cum avem grija de corpul nostru. Ingrijirea de sine inseamna sa ne permitem sa ne vindecam si sa ne dam ceea ce avem nevoie. Sa mergem prin lumea fara vinovatie si sa nu mai fim in cele din urma cei mai mari dusmani ai nostri este sanatate si bunastare .
