Vali Martin, dorohoianul care s-a luptat cu primăria ani la rândul a trecut la cele veșnice!

Valentin Martin, dorohoianul care a luptat cu adiminstrația locală ani de-a rândul scoțând la iveală abuzuri incredibile a trecut sâmbătă seară, prematur,  la cele veșnice. Inima lui, mâhnită de mârșăviile unei administrații căreia el nu-i recunoștea legalitatea s-a hotărât să nu mai bată aici pe pământ. Valentin Martin, va rămâne însă veșnic opozantul actualului regim aflat la conducerea Dorohoiului și noi, redacția Opinia de Dorohoi, suntem siguri că, de acolo de sus, Vali își va găsi dreptatea și liniștea de care avea atât de mult nevoie.

Dumnezeu să te ierte Vali și să-ți dăruiască odihna veșnică!

În 2008, scandalul iscat între Primăria Dorohoi şi firma lui Valentin Martin care a câştigat licitaţia pentru deszăpezire a îngreunat traficul în municipiu, de Crăciun, în acel an, înregistrându-se cinci tamponări. Dorohoienii spuneau la acea vreme  că la producerea incidentelor a contribuit deszăpezirea rudimentară, cu două tractoare şi două pluguri ale Direcţiei de Servicii Publice (DSP). Acestea au fost scoase în stradă după ce Primăria a anunţat rezilierea contractului cu Bianco Company, câştigătoarea licitaţiei pentru deszăpezire. Nemulţumit de decizie, Valentin Martin, administratorul societăţii, a parcat atunci în faţa Primăriei trei utilaje de deszăpezire, care ar fi fost oprite din activitate de un reprezentant a DSP. „Contractul este în vigoare, eu îmi onorez obligaţiile. Ei tot îmi reproşează că utilajele nu au stat parcate la beneficiar, să vedem acum ce o să mai reproşeze, poftim, le-am adus la beneficiar. Luni o să le trimit o factură de 4.000 de lei la care o să calculez şi penalităţi” a declarat la acea vreme Valentin Martin, adăugând că utilajele vor rămâne în faţa Primăriei, indiferent de consecinţe. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, spunea că gestul lui Valentin Martin nu este normal, întrucât contractul de deszăpezire cu Bianco Company nu poate fi pus în aplicare fără o comandă fermă trimisă în scris de DSP, aşa cum prevede una din clauze. „Vom încerca să rezolvăm problema deszăpezirii cu mijloace proprii, adică cu cele două pluguri semipurtate şi două camioane pentru împrăştiat materialul antiderapant. Nu-mi pot permite să plătesc mii de lei din bugetul local pentru orele de aşteptare. Mă întreb de ce s-au făcut contracte de deszăpezire cu această firmă, când DSP are propriile utilaje”, a declarat atunci Dorin Alexandrescu. Sesizaţi de primar, agenţii rutieri l-au sancţionat atunci pe Valentin Martin cu 300 de lei pentru parcarea utilajelor în alte locuri decât cele amenajate. Acesta a fost amendat cu 100 de lei şi în octombrie 2008, când a recurs la acelaşi gest contestând licitaţia pentru pavarea trotuarelor.

Înţelegere reziliată din cauza costurilor

Decizia rezilierii contractului în 2008 a venit după ce Bianco Company a emis o factură de 8.044 de lei după prima ninsoare din noaptea de 25 spre 26 noiembrie, când s-a aşternut un strat de zăpadă de trei-patru centimetri grosime. Suma reprezenta trei ore de funcţionare a grederului semipurtat, două ore de funcţionare a sărăriţei şi câte 85 şi 86 de ore de staţionare a celor două utilaje. Reprezentanţii Primăriei nu au acceptat factura, spunând că nu a existat o comandă scrisă, ci doar un anunţ telefonic. Conducerea Bianco Company a emis apoi o factură de 4.046 de lei, reprezentând doar contravaloarea orelor de funcţionare a utilajelor. Nici aceasta nu a fost acceptată de Primărie. Reprezentanţii municipalităţii au mai reproşat că utilajele pentru deszăpezire nu au fost parcate în baza de producţie a DSP de pe Strada 1 Decembrie. De atunci deszăpezirea Dorohoiului o face SPL Dorohoi, firmă aflată sub coordonarea CL Dorohoi,

Odihnește-te în pace prieten drag!

Incoming search terms:

  • vali martin

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT