Master planul pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare din județul Botoșani a fost revizuit, în ultima ședință a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua aprobându-se includerea de noi aglomerări în vederea realizării de investiții pe această zonă. Localitățile incluse în master plan sunt Mihai Eminescu, Stăuceni, Văculești, Mihăileni, Ripiceni, Tudor Vadimirescu, Vlăsinești, ajungându-se astfel la 40 de aglomerări din județul Botoșani unde cetățenii vor beneficia de apă și canalizare. “Master planul inițial a plecat de la aglomerările cu peste 2.000 de locuitori. A fost prins un număr de 33 de aglomerări dar între timp unele localități s-au dezvoltat. Urmează un POS Mediu 2 și sunt acele condiționalități ca până în 2018 toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori să aibă apă și canalizare. Mai mulți locuiori ai județului vor beneficia de aceste facilități. Ar fi fost păcat să nu facem o revizuire a master planului să avem în vedere cât mai mulți cetățeni din județ. Vrem să ajungem undeva la 80% din populația județului pe care să o avem în vedere la investițiile pe apă și canalizare”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean. Includerea acestor noi localități în master planul pe apă și canal implică însă și o responsabilitate extraordinar de mare din partea primarilor. În cazul în care investițiile nu vor fi realizate, apare riscul apariției procedurii de infrigiment, care ar însemna plata unor sume uriașe, până la conformare, asupra acestui aspect atrâgând atenția și reprezentanții Nova Apaserv.
Se extinde reţeaua de apă şi canalizare a judeţului! Vezi ce comune au intrat în MASTER plan1
Articolul precedentLiceenii din Dorohoi fac cunoştinţă cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Articolul următorBursa locurilor de muncă pentru această săptămână































