Cand violenta este redusa la minimum

In doua zile diferite am vizitat unitatile CAVI pentru a vedea cum sunt ingrijite victimele violentei in acest spatiu de presupusa ingrijire. Atentia a fost fara un protocol clar si reclamatia a fost redusa la minimum. Aceasta este cronica a ceea ce a trebuit sa traim.

Spatiul pentru ingrijirea femeilor care sufera violenta este un birou in interiorul a ceea ce este cunoscut sub numele de „buncar”. Buncarul este cladirea centrala a Procuraturii Generale din Mexico City, unde coexista instante, experti, ministere publice, avocati si victime ale tuturor tipurilor de infractiuni. Primul lucru pe care il vedem cand ajungem in acest loc sunt barbati cu arme.

Birourile Centrului de Suport pentru Violenta Intrafamiliala (CAVI) sunt cabine in reteaua birocratica labirintica a Procuraturii Generale. La prima vizita, a fost unul dintre noi.

– Identificare oficiala.

— Numai de aceasta data se poate intampla asa, doamna. Dar in perioadele ulterioare, trebuie sa prezentati un act de identitate oficial sau documentul care dovedeste ca este in proces.

(Acest detaliu este un prim obstacol in accesarea serviciului, intrucat de cele mai multe ori femeile evadeaza pentru a-si salva viata, plecam fara acte si doar cu hainele pe care le purtam. Ar trebui sa se limiteze acest drept la a avea legitimatie? Cum se proceseaza un document daca nu am puterea emotionala si fizica sa ma ocup si cu birocratia? Daca nu am bani sau timp?)

Intru, iar dupa ce urmaresc indicatoarele improvizate care indica amplasarea CAVI-ului, ajung la destinatie: o receptie, tot improvizata, intr-o cabina ingusta, iluminata cu lumina artificiala. Exista un rand de trei scaune, toate ocupate.

Un oficial tanar si prietenos, imi cere din nou legitimatie. „Nu am”, repet. Si iar ei raspund ca pentru aceasta data ma vor face sa trec asa.

Nu astept mai mult de 5 minute. Poate pentru ca e marti, poate pentru ca sunt norocos. Poate ca aceasta este prima data. Am repartizat un avocat, o femeie de vreo 45, 50 de ani, amabila, foarte amabila, care cere relatarea faptelor.

Dupa ce am auzit o poveste de abuz psihologic si economic cu un copil implicat, avocatul imi spune ca imi vor da doua ordine: unul pentru ca Aparatorul Public sa ma asiste in procedurile pentru tutela si custodia copilului, precum si hrana pensiei; un altul adresat parchetului necunoscut din Coyoacan (acolo se afla adresa mea falsa) pentru a ma ajuta sa fac plangere impotriva partenerului meu, pentru ca „ma refer” la „atacat” de el, m-a impins si nu a dat. eu bani. Ii spun avocatului ca am avut o tentativa de sinucidere. Ma simt rau. Mi-e teama ca-mi va lua fiul de langa mine. Din cauza presiunii la care te-a pus, imi spune el.

(Se pare ca avocata pleaca de la presupunerea ca, ca femeie, sunt mereu deprimata si nu pot recunoaste situatia periculoasa pe care o traiesc. De ce nu ma intreaba despre violenta pe care o traiesc? Ar trebui sa se intrebe in ce masura Eu si Suntem in pericol de fiul meu?Imi cer doar informatii personale:nume,profesie,claritate,adresa.Cu asta completeaza un document de care nu pot avea o copie.Ii fac o poza cu mobilul meu telefon).

(Ma intorc la tentativa de sinucidere si cred ca in acest caz sinuciderea nu este o decizie personala, este o situatie de violenta extrema creata si reprodusa de agresor. Si, de asemenea, nedemonstrabila si neinregistrata ca feminicid. Imi amintesc pentru mine, cazul unei tinere din Ecatepec care a fost violata si se sinucide pentru ca se simte „murdara” pentru iubitul ei).

Intreb daca pot renunta la acuzarea lui pentru violenta. Avocatul imi spune ca da. Ceea ce hotarasc se va face, dar intr-o maniera subtila ma avertizeaza ca mai tarziu, fara a da in judecata, violenta va escalada. O intreb daca sunt multe femei ca mine:

– Numai saptamana aceasta esti cazul 233.

Adica, in perioada luni-marti a unei saptamani din februarie 2018, 233 de femei s-au adresat solicitand ajutor si indrumare pentru violenta in familie.

–Si ajutorul psihologic?,– intreb.

– Sigur, o poti lua, dar mai bine mai tarziu.

insist, de ce mai tarziu? Imi explica ca da, imi pot atribui o grupa de terapie psihologica, cu un program care mi se potriveste, dar ca in multe ocazii, femeia se „relaxeaza” emotional. Iar cand vin procesele si rapoartele de expertiza, se stabileste ca nu a existat violenta din partea lui fata de ea. Psihologii care frecventeaza CAVI nu vor asista in procesele legale, asistenta psihologica imediata, de urgenta, nu va servi drept proba in proces.

Cu alte cuvinte, o femeie care a incercat sa se sinucida nu va primi imediat ajutor psihologic la CAVI, din cauza unei strategii legale.

(De ce ar trebui sa aman atentia emotionala daca am nevoie si am decis sa fiu bine? Nu ar exista o inregistrare a acestei violente pe care am suferit-o pentru a o afirma in instanta? De ce trebuie sa ma prezint in instanta ca o femeie care plange si sufera si nu ca femeie care identifica si revendica dreptul de a trai fara violenta?).

Insist pe asistenta psihologica. Asa ca avocatul este de acord cu mine „desigur, poti avea ajutor psihologic si vei ajunge mai imputernicit sa ceri”.

Ies din cabinetul lui, astept cateva minute si imi spune ca trebuie sa astept in medie 4 ore pentru ca un psiholog sa se ocupe de cazul meu, sa ma evalueze si apoi sa-mi atribuie un program de atentie. Sau ma pot intoarce intr-o alta zi, „lasa-ma sa am mai mult timp”.

Ies de acolo, cu doua meserii in mana. Ies afara si vin acasa. Ies fara o evaluare a riscului pe care il asum. Ar putea atacatorul meu sa ma omoare? M-ar putea salva mai intai? Poate o zi sau patru ore sa fie diferenta dintre ea sa fie vie sau moarta?

Potrivit site-ului, utilizatorii CAVI au dreptul la asistenta sociala, ingrijire psihologica, consiliere juridica, urmarire juridica in materie penala, asistenta medicala de urgenta si prelucrare a masurilor de protectie in caz de urgenta. Acest lucru nu este clar cand cineva merge sa ceara ajutor.

La a doua vizita la CAVI am fost doi insotitori. Una a cerut atentie ca femeie violenta, iar alta a fost insotitoare.

Primul filtru: ma trimit la o „banca de informatii” unde ma intervieveaza un oficial. Spatiul nu are intimitate si povestea mea poate fi auzita de toata lumea: mai locuiesti cu partenerul tau? cati ani ai? De cand te-a maltratat?

Imi spun ca imi pot acorda atentie atata timp cat fac plangere penala impotriva agresorului meu. Acest lucru nu este minor, a face asta implica un proces de ancheta impotriva agresorului, asa ca va fi constient ca am fost la autoritati.

Voiam doar suport psihologic si mi-au spus ca pentru a-l primi trebuie sa depun plangere. „Treci pe langa el, chiar daca nu aduci rani, ai grija de tine. Spune registrului ca mergi la CAVI”, imi spune femeia de la banca de informatii. Daca sunteti o femeie victima a violentei si nu doriti sa raportati pentru ca sunteti ranita sau vulnerabila, in acest prim filtru, puteti decide sa dati inapoi.

Nu in toate cazurile femeile raporteaza. Cei care o fac, se confrunta cu procese lungi – de pana la ani – in timpul carora se intorc sa locuiasca cu agresorul. Pentru a accelera timpul de procesare, unele victime efectueaza comisioanele si documentele pe cont propriu si cu resurse proprii.

Al doilea filtru: ajung in zona de inregistrare si ma intreaba din nou unde merg. Imi cer identitate oficiala si imi dau o ecuson de vizitator. Ii spun insotitorului meu ca nu poate trece „din motive de securitate”.

Al treilea filtru: ajung in sfarsit la CAVI, situat la etajul patru al buncarului. Arata ca o sala de asteptare de birou, un spatiu mic cu peretii plini de postere cu explicatii de baza despre activitatea Centrului (indrumare juridica si suport psihologic pentru fete, baieti si femei doar sub 60 de ani), trei scaune si un birou pentru oficialul care ma intreaba:

– Ai de gand sa depui plangere? – si ma lamureste ca nu este o cerinta de a primi suport psihologic, contrar a ceea ce imi spusesera la inceput.

-Ceea ce am nevoie este acreditarile tale, legitimatia ta oficiala, pentru a deschide un dosar si cu acest proces suportul psihologic- explica el.

Ii raspund ca l-am lasat la receptie si imi spune sa revin dupa el, sa-i fac copii si sa le duc la CAVI. Plec pe ganduri, merita sa-mi asum riscul de a-mi oferi datele personale? Ce riscuri imi asum dandu-le? De unde stiu sigur ca agresorul meu nu va sti ca am venit dupa ajutor? Si dreptul meu la anonimat?

Ma hotarasc sa plec de aici si sa nu ma intorc.

In CAVI participa doar femeile sub 60 de ani. Dupa aceasta varsta, femeile nu sunt femei. Ei nu sunt tratati cu perspectiva de gen la CAVI, ci la Agentia pentru Ingrijirea Persoanelor Varstnice, aflata dupa coltul buncarului.

Statisticile lui Endireh si studiile expertilor academicieni despre gen traseaza o imagine precisa: majoritatea femeilor in varsta sufera violenta emotionala, economica si/sau patrimoniala. Au muncit toata viata, dar cu salarii mai mici decat barbatii sau in munca casnica neremunerata, asa ca, atunci cand implinesc 60 de ani, multi depind economic de alti oameni si continua sa fie principalul responsabil cu ingrijirea casnica, nepotii nostri, nepotii sau nepotii nostri. membrii familiei care se imbolnavesc. Opera lui ramane libera, nerecunoscuta, invizibila.

La Agentie am gasit-o pe Ana, 89 de ani.

„Vin aici cu fortele si picioarele mele. Fiul meu are probleme cu alcoolul. Trebuie sa am grija de asta. Iata ca ii cer pensie alimentara pentru ca nu o sa-l tin pentru totdeauna si pentru ca nu imi este suficient. Acum, fiica mea este singura care lucreaza si ne sprijina.”

Ana are probleme cu cataracta si o dor picioarele cand merge de la Almoloya de Juarez, unde locuieste, la birourile din Balderas.

Cand i-au evaluat cazul „nu mi-au oferit sprijin psihologic si nu au tinut cont ca fiul meu ar putea fi violent. Rabdarea ma salveaza: in acesti ani am invatat sa gestionez toate procedurile care sunt mereu lente… Deja cunosc bine Buncarul, m-a batut sotul si am insotit alte femei… cand am putut”.

Are Ana dreptul la ingrijire psihologica? Sa i se spuna ca trebuie sa i se ceara pensia alimentara si pentru ea? Au facut o evaluare a riscurilor pentru a intelege cat de violent este fiul? Are Ana dreptul sa nu se mute la un alt birou in fiecare zi pentru ca conditiile ei fizice nu o permit? Are Ana dreptul sa aiba drepturi? 

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT