Botoșănean în război cu Protecția Consumatorului

Un botoşănean îi acuză Protecţia Consumatorului de faptul că nu ar apăra interesele consumatorilor în relaţia cu agenţii economici, plângerile depuse fiind pierdere de timp. Acesta spune că anul trecut în luna iunie a achiziţionat în rate, un telefon mobil în valoare de 3.400 lei, iar după o perioadă acesta a început să cedeze. „Culorile nu se mai distingeau, iar tastele dădeau erori, asta deşi costul telefonului este destul de ridicat. Am fost cu el înapoi la magazinul de la care l-am cumpărat cu un martor pentru a-l preda, telefonul fiind în garanţie”, a spus botoşăneanul.

După un timp, acesta a fost sunat de la service-ul care trebuia să se ocupe cu reparaţia telefonului pentru a achita suma de 1.400 lei ca să-i fie repus aparatul în garanţie. „Mi-au spus că e displayul crăpat din vina mea, deşi acest lucru nu este adevărat. Nici pe procesul verbal de predare cu care a plecat telefonul mobil în service nu apare aşa ceva. Ei au aruncat vina asupra mea”, a mai spus botoşăneanul.

Păgubitul a depus plângere la Protecţia Consumatorului, însă a primit răspuns să se adreseze instanţei de judecată, deoarece ei nu au nici un temei legal după care să acţioneze, ba mai mult  i-au transmis că recepţia făcută de angajatul magazinului nu este valabilă. „Cel care face procesul verbal de primire nu este specialist pentru a vedea exact ce deficienţe are produsul. Acesta nu a ridicat folia protectoare pentru a vedea dacă telefonul este crăpat într-adevăr. În cazuri de acest gen rezoluţia pe care o dă service-ul este şi soluţia. Noi nu avem ce să facem, doar instanţa de judecată poate hotărî cu martori sau alte mijloace de probă cine are dreptate”, a declarat Mirel Rogalschi, comisarul şef al Protecţiei Consumatorului.

Botoşăneanul, care mai are de plătit un an rate pentru telefonul deja stricat, nu e la prima divergenţă cu cei de la Protecţia Consumatorului, în urmă cu cinci ani plângerea făcută pentru o baterie de maşină cumpărată defectă fiind tratată identic, scrie monitorulbt.ro

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT