Accident rutier cu trei victime, la Pomârla

O familie a ajuns, luni seară, la spital după un accident rutier. Maşina în care se aflau cei trei, părinţii şi un copil de 7 ani, s-a răsturnat, toate persoanele suferind  multiple traumatisme.

Evenimentul rutier a avut loc în zona localităţii Pomârla când femeia, de 36 de ani, aflată la volanul autoturismului, nu adapteaza viteza de deplasare la condiţiile de drum, pierde controlul asupra direcţiei de deplasare şi se răstoarnă în afara părţii carosabile.

Cele trei persoane aflate în autoturism au fost preluaţe de ambulanţe şi transportate la spital. Şoferiţa a fost diagnosticată cu un traumatism toraco-abdominal, soţul său a suferit un  traumatism de coloană vertebrală lombară, iar minorul a suferit un atac de panică.

Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT