Prim-procurorul suspendat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, şi prietenul ei, Cătălin Stavără, au scăpat de arest. Astăzi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis contestaţiile celor doi împotriva prelungirii arestării preventive şi au dispus plasarea celor doi sub control judiciar. Întrucât decizia este definitivă, cei doi au părăsit arestul poliţiei chiar în cursul zilei de ieri.
Potrivit deciziei magistraţilor, pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi vor trebui să respecte o serie de măsuri. Astfel, ei vor trebui să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
Totodată, pe timpul controlului judiciar, Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără nu vor avea voie să se apropie de partea vătămată şi de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Instanţa le-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Raluca Stăncescu a fost ridicată pe 20 iulie de procurorii DNA – Serviciul teritorial Suceava, sub acuzaţiile de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublicate, iar prietenul ei, Cătălin Stavără, de şantaj. Cei doi ar fi făcut presiuni asupra unei persoane în vederea cedării a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără. Ulterior, în calitate de prim-procuror, Raluca Stăncescu l-ar fi determinat pe un poliţist de la Investigaţii Criminale să tergiverseze cercetările într-un dosar penal în care Cătălin Stavără era cercetat pentru lovire sau alte violenţe. Anchetatorii mai spun că Raluca Stăncescu ar fi divulgat, fără drept, o serie de date cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, în contextul instrumentării unui dosar penal. Decizia Curţii de Apel Suceava vine la puţin timp după ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcţia de conducere şi de cea de procuror a Ralucăi Stăncescu, urmare a anchetei DNA, scrie monitorulbt.ro.































