Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege privind compensarea în cazul executării pedepsei într-un spaţiu necorespunzător. Faţă de forma iniţială a proiectului, aleşii au dublat reducerea – de la trei zile la şase zile – şi au extins foarte mult lista criteriilor după care se va considera că spaţiul de detenţie este necorespunzător. Implicit, după modificările aduse în Parlament, numărul celor care vor beneficia de reducerea pedepselor cu 20% va fi şi el mult mai mare. Fără a se mai ţine cont, ca la proiectul graţierii, de infracţiunile comise.
Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 175 de voturi „pentru” (PSD, UDMR, ALDE şi minorităţi, plus un vot de la PNL, al lui Ioan Cupşa), 85 de voturi „împotrivă” (PNL, USR şi trei voturi de la minorităţi) şi 20 de abţineri (două de la PNL, două de la PSD, câteva una de la UDMR, ALDE şi minorităţi şi 13 de la PMP).
Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu şi a fost adoptat de Senat pe 13 martie, cele mai multe modificări de substanţă fiind operate însă la Camera Deputaţilor. Dacă aleşii nu sesizează Curtea Constituţională, proiectul pleacă la Preşedinţie. Şeful statului poate sesiza Curtea Constituţională, poate cere reexaminarea proiectului sau îl poate promulga.































