Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat ieri că proiectul Legii vaccinării a fost aprobat în şedinţa de guvern, urmând ca acesta să fie trimis la Parlament spre aprobare. „Azi voi supune aprobării Guvernului Legea vaccinării, care aşa cum am anunţat iniţial va fi trimisă în Parlament şi nu va fi adoptată ca şi ordonanţă de urgenţă. (…) Practic responsabilizăm tot lanţul începând cu ministrul şi până la părinte cu privire la vaccinarea copiilor”, a declarat ministrul Sănătăţii în debutul şedinţei Executivului.
Proiectul Legii vaccinării, elaborat ca un răspuns la epidemia de rujeolă începută în 2016 şi care a adus 8.455 de îmbolnăviri şi 32 de decese, prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.
Actul normativ mai arată că la înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
De asemenea, părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligaţia prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicaţie definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situaţia în care prezintă medicului care are în evidenţa sa minorul o certificare a situaţiei invocate.
Consiliere pentru părinţii care refuză vaccinarea
Părinţii sau alţi reprezentanţi legali care nu prezintă copiii la vaccinare sau care refuză imunizarea acestora vot fi convocaţi, în vederea consilierii, la Comisiile judeţene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucureşti. Convocarea se face în baza sesizării furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, a DSP sau a colectivităţilor de învăţământ, respectiv sesizări din sistemul de protecţie a drepturilor copilului.
Comisiile de vaccinare iau în evidenţă copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni părinţii sau ceilalţi reprezentanţi legali ai minorilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.
În ultima lună, în România au fost vaccinaţi 67.000 de copii, rata de refuz a vaccinării fiind de 12%. Ministrul Sănătăţii a precizat, însă, că aproximativ 40.000 de copii nu au fost găsiţi la domiciliu, fiind perioada de vacanţă.































