Vis implinit pentru o botoșăneancă

A muncit din greu pentru a putea studia în străinătate, iar visul i s-a împlinit. O elevă din Botoșani a fost admisă la toate cele cinci universități din Londra la care a aplicat. Geanina Viziteu este din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești, iar timp de patru ani a învățat la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani. A dorit ca la finalizarea liceului să urmeze cursurile unei facultăți din cadrul unei universități londoneze și a aplicat la nu mai puțin de cinci universități. A fost admisă la toate cinci: University of Greenwich, University of Westminster, London Metropolitan University, Southampton University si Coventry University. A ales să studieze în următorii trei ani Relații internaționale și limbi străine la University of Greenwich, reușind să obțină și o bursă fără de care nu ar fi reușit să studieze peste hotare. „A învățat timp de patru ani foarte mult, a fost cu burta pe carte, cum s-ar spune. A luat BAC-ul cu 9,50. A dat un examen la Iași – a avut de susținut patru probe – pe care l-a promovat și a fost admisă la toate cele cinci universități. Chiar din timpul școlii tot primea câte un e-mail că a fost admisă, până în iulie când a terminat a tot primit”, ne-a spus mama fetei. Geanina Viziteu a plecat deja în Londra unde peste câteva zile va începe viața de studentă.

sursa:stiri.botosani.ro

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT