Document: VERDICT DNA – CRISTIAN CUCOREANU = NEVINOVAT

Categories home, Stiri localePosted on

Comisarul șef Cristian Cucoreanu, inspectorul șef al IPJ Botoșani a fost declarat nevinovat  după doi ani care i-au schimbat radical viața. Serviciul Teritorial DNA Suceava prin Ordonanța 51 din 17 februarie 2017 a dispus clasarea cauzei privind abuzul in serviciu întrucât ”fapta pentru care acesta a fost anchetat nu este prevăzută de legea penală”.  Aceeași soluție a fost dispusă și față de comisarul șef Adrian Osolinschi cât și față de suspecții comisar șef Bucătaru Adrian, actual șef al Serviciului de Resurse Umane din IPJ Botoșani cât și comisarul șef Graur Constantin, șeful Compartimentului Juridic.

Reamintim că mascații DNA au descins pe 5 mai 2015 la sediul IPJ Botoșani, când cu mare tam-tam au adus diverse acuzații conducerii IPJ, toate pornind de la un presupus abuz în serviciu referitor la avansarea în funcție a unui ofițer de poliție, care, cu un an înainte a fost, culmea, premiat de către Direcția Generală Anticorupție București, fiind singurul ofițer din Botoșani care a fost răsplătit cu această distincție. Acțiunile DNA de la IPJ Botoșani au venit după denunțul a doi ofiţeri „cu vechi state de serviciu„ care  ar fi fost puşi în situaţia de a semna numirea inspectorului principal Cristian Şuhan, pe un post superior. Facem precizarea că ofițerul nominalizat în dosar a primit anul trecut premiul de integritate după ce a refuzat o mită de 1000 de lei, nu are abateri și a dus la îndeplinire cu brio îndatoririle șefului direct, respectiv șeful serviciului din care face parte. De altfel cei doi ofițeri denunțători  s-au simțit prinşi între ciocan şi nicovală. Colegii lor erau de altă părere și susțineau că această situație, care în opinia lor nu face nici într-un caz obiectul unei fapte de corupție, nu ar fi ajuns aici dacă la semnarea documentelor invocate în dosar, responsabilii ar fi prezentat dosarul complet de cadre pe care-l doreau vizat de inspectorul șef Cristian Cucoreanu. Practic, în prag de An Nou, acesta a semnat ”ca primarul”, ceva care urma să-l aducă în fața procurorilor DNA, deși documentele cu pricina aveau semnăturile tuturor birourilor responsabile, iar semnătura acestuia era necesară doar ca reprezentant al IPJ. Aceleași surse media susțin că ofițerii denunțători au conștientizat că falsul ar putea ieşi la iveală la intervenţia celorlalţi poliţişti care râvneau la respectiva funcţie, cei doi având de ales între a fi cercetaţi ulterior pentru complicitate sau a face denunţul la DNA, şi au preferat ultima variantă. Bizar este însă că reclamațiile nu vin de la presupușii ofițeri care au râvnit postul iar în plus decizia respectivă e anulată, la nicio lună de la numire, fără ca să producă prejudicii materiale statului. Procurorii au făcut o serie de verificări, iar când au avut confirmarea că lucrurile stau aşa cum au fost descrise în plângere, au organizat percheziţiile. Marţi, 5 mai 2015, DNA a ajuns la sediul IPJ şi i-au ridicat pe Cristian Cucoreanu, şeful inspectoratului, şi Adrian Osolinschi, şeful Serviciului Resurse Umane. Duşi la Suceava, aceştia au fost audiaţi ore bune. La finalul celor două runde de audieri, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectului săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

În mai 2015  Opinia Municipiului Dorohoi a declanșat campania intitulată ”Demnitate, Mândrie și Respect” care  s-a bucurat de un real succes. Nu mai puțin de 1600 de persoane au dat dovată de spirit civic și pentru o zi au uitat să înjure și au comentat pertinent, la unison,  calitățile comisarului șef Cristian Cucoreanu. Opinia a ajuns atunci potrivit providerului de trafic care monitorizează activitatea site-ului opiniadedorohoi.ro la 10.000 de utilizatori, majoritatea fiind interesați de materialele legate de campania declanșată. Comentariile au curs și culmea, oamenii au înțeles că a aprecia pe cineva la adevărata valoare este mai greu ca atunci când înjuri și ameninți la umbra monitorului. Mesaje sincere, mesaje scrise cu stângăcie, mesaje din suflet au venit rând pe rând și asta ne demonstrează că și Dorohoiul poate fi civilizat! Un neavenit în presă, care culmea vrea să convingă acum că este jurnalist, spunea acum doi ani că la Dorohoi nu trebuie să scrii multe cuvinte dar trebuie să pui multe poze că ”proștii dau click”. FALS! Proștii suntem noi, cei care penalizam parveniții politici! Prostii suntem noi cei care așteptăm ceva de la aleșii noștrii locali și cei județeni!

Noi, OPINIA, am avut dreptate și am fost alături de dreptate!

Cristian Cucoreanu a fost declarat nevinovat, restul sunt povești create de limbuți.

Între timp, comisarul șef Cristian Cucoreanu s-a pensionat după ce stresul și-a pus amprenta pe starea lui de sănătate.

Incoming search terms:

  • cucoreanu Cristian
  • opinia dorohoi cucoreanu