Și grefierii au protestat

Zeci de grefieri din cadrul Judecătoriei şi Tribunalului Botoşani au pichetat ieri Palatul de Justiţie din Botoșani, timp de trei ore, în intervalul orar 10 – 13, într-o acţiune de protest prin care au dorit să stragă atenţia asupra problemelor din sistem.

În acest fel, ei s-au raliat protestelor declanşate de Federaţia Naţională Sindicală Projust, care a pichetat tot ieri sediul Ministerului Justiţiei. „În condiţiile unui volum de activitate enorm, lipsa de personal este o problemă foarte mare. Vrem o legislaţie adecvată şi reglementări adaptate la realităţile din instanţe şi parchete. Nu avem un statut nici până la ora actuală şi nu beneficiem de pensia de serviciu de 25 de ani, acestea fiind alte două motive de protest. Majoritatea dintre noi sunt tineri şi pe lângă activitatea de la serviciu avem familii – suntem mame, soţii – dar cu toate acestea ştim doar când plecăm dimineaţa de acasă, nu şi când ne întoarcem”, a declarat Liliana Amariei, grefierul şef de la Judecătoria Botoşani, pentru monitorulbt.ro.

Grefierii acuză faptul că de la intrarea în vigoare a noilor Coduri activităţile lor s-au diversificat, fără ca numărul personalului să crească. În plus, se lucrează peste program, până la înregistrarea tuturor dosarelor şi până la finalizarea tuturor şedinţelor de judecată, ori în aceste condiţii ei spun că le este foarte greu să ducă la bun sfârşit îndatoririle de serviciu.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT