Scăderea populaţiei şcolare a dus la închiderea unor unităţi construite sau reabilitate cu fonduri primite de la Banca Mondială. Potrivit celor precizate de Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, la această dată sunt cinci astfel de unităţi şcolare sunt închise.
„În judeţul Botoşani avem cinci şcoli construite cu fonduri de la Banca Mondială care au fost închise. Acestea sunt Şoala Primară Cişmăneşti – Dobârceni, Şcoala Primară Bivolari – Dobârceni, Şcoala Gimnazială 2 Darabani – Corneşti, Şcoala 2 Coţuşca, Şcoala Primară Griviţa – Cordăreni”, a spus Gabriel Hârtie. Oficialul nu a putut estima când vor putea fi redeschise aceste unităţi.
În judeţul Botoşani, Banca Mondială a finanţat reabilitarea a 67 de şcoli din mediul rural şi construirea a 89 de unităţi, în locul şcolilor din chirpici. Botoşaniul s-a situat pe locul doi la nivel naţional, după Vaslui, ca număr de unităţi construite sau reabilitate prin Banca Mondială.
O şcoală cu o singură sală de clasă a costat 90.246 de lei, una cu două săli 114.041 de lei, ajungându-se până la 222.535 de lei pentru o şcoală cu şase săli de clasă.
Pe lângă fondurile primite de la finanţatorul extern, comunităţile locale au trebuit să acopere costurile realizării utilităţilor, aleilor şi gardurilor de la şcoli.































