Apariţia a patru cazuri de pestă porcină africană la porcii mistreţi dintr-o pădure apropiată localităţii Zlin, pe teritoriul Cehiei, la sfârșitul lunii trecute, l-a îngrijorat pe prefectul Dan Şlincu în maniera în care a convocat vineri dimineaţă Comitetul pentru Combaterea Bolilor. Investigaţia prezentată în acest cadru a reliefat că boala nu a intrat în Cehia prin mistreţi vii, cel mai apropiat focar fiind la 400 de kilometri, în Ucraina, ci, cel mai probabil, transportaţi de oameni, porcii morţi fiind găsiţi în apropierea unui drum de circulaţie internaţională pentru camioane. În lumina acestor aspecte, factorii de decizie de la nivelul judeţului au stabilit să continue interzicerea vânzării porcinelor în târgurile de animale, impunerea unor obligaţii de comunicare către medicul veterinar a tuturor cazurilor de îmbolnăvire, identificarea tuturor porcinelor din exploataţiile noncomerciale şi comerciale şi impunerea achiziţionării de produse alimentare care conţin carne de porc numai din locuri autorizate. În continuare, la punctele de frontieră ale judeţului vor fi controale, produsele de origine animală aduse de pe teritoriile ţărilor cu focare urmând să fie confiscate. Probleme ridică în continuare primarii ce nu au amenajat puţuri seci pentru depozitarea eventualelor cadavre ale animalelor, amenajate în zone neinundabile şi cât mai departe de gospodăriile oamenilor. Edilii şefi vor fi din nou atenţionaţi să respecte legea. Potrivit lui Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), se impune menţinerea stării de alertă maximă în condiţiile în care nici focarele de pestă porcină din Republica Moldova şi Ucraina nu au fost stinse.
Pesta porcină din Cehia îi sperie pe oficialii botoşăneni
Articolul precedentDorohoian de 24 de ani bănuit de spargerea mai multor locuințe
Articolul următorNumărul cazurilor de rujeolă a depășit 8.000































