Luis Landero: „Europa este acum unita doar de euro si vaccin”

Scriitorul Luis Landero considera ca trecutul „conteaza foarte putin” astazi si regreta ca ideea de Europa se estompeaza pentru ca, spune el, desi este rezultatul a peste doua mii de ani de civilizatie, in prezent este doar tinuta. Impreuna prin euro si vaccinul impotriva coronavirusului.

Europa este rezultatul a peste doua mii de ani de civilizatie si ceea ce ne uneste sunt Platon, Mozart, Cervantes, Shakespeare, Darwin… De aceea ideea de Europa se estompeaza, pentru ca elementele care ne unesc sunt pierdut” iar acum este doar „euro si vaccin” , spune Landero (Alburquerque, Badajoz, 1948), care tocmai a publicat „Gradina lui Emerson” (Tusquets).

Scriitorul descrie aceasta carte ca pe o antologie de momente din trecutul sau, in care vorbeste despre amintirile sale, despre lecturile care l-au insotit si despre scrisul sau.

O carte in care a iesit „la plimbare” prin trecutul sau pentru a vedea „ce a gasit” : „si tot gasesc lucruri pentru ca in trecut sunt mai multe lucruri decat credem; sunt letargice si trebuie sa cautam le si reinvie-i”

Dar el crede ca memoria este putin cultivata astazi pentru ca, spune el, „trecutul conteaza foarte putin, asa cum demonstreaza faptul ca stiintele umaniste au fost aruncate in sistemul educational. „Sunt prea multe lucruri de care trebuie sa te ocupi in prezent si trecutul nu conteaza.interesat, spune Landero.

In „Gradina lui Emerson” apare cititorul Landero, scriitorul, si profesorul dar si cel care a trait in copilarie si tanar experiente in lumea rurala in care a crescut in anii 50 si in Madridul care l-a primit desi asigura ca Nu este deloc o continuare a „The Winter Balcony” (2014), cea mai autobiografica carte a sa.

Pentru Landero, castigator al Premiului National pentru Naratiune si Critica si al carui ultim roman „Fine Rain” a fost ales cel mai bun al anului 2019, a fi scriitor este ceva prea difuz pentru a fi considerat o profesie sau o meserie.

Exista scriitori profesionisti care joaca in siguranta si cand incep sa scrie o poveste sunt convinsi ca le va functiona. Eu nu sunt”, spune scriitorul, care adauga: „Imaginati-va ca o sa va operati si ca ia un chirurg care sa fie ca mine, care sa nu stie daca va merge sau nu… Nu ma simt deloc un profesionist cand vine vorba de scris, desi mi-am dedicat toata viata la el”.

El mai asigura ca nu este specialist in nimic: „ Stiu multe lucruri, dar toate neuniforme , de la tatal lui si de la mama lui” si crede doar ca era expert in ceva la vremea cand canta la chitara. , isi aminteste.

Landero subliniaza in cartea sa, asa cum le transmite elevilor sai, nevoia de a nu pierde „capacitatea de uimire”, lucru despre care crede ca este in prezent mai greu de intretinut din cauza excesului de informatii.

Suntem foarte informati, dar putin experimentati si traim la mana a doua, din ce ne spun ei, dar nu gandim singuri”, sustine scriitorul, care considera ca aceasta capacitate de mirare trebuie antrenata asa cum a facut-o Luis Bunuel cu imaginatia: „Am inventat o poveste in fiecare zi, fie ca am vrut sau nu, timp de o jumatate de ora”, spune Landero.

Scriitorul asigura, de asemenea, ca sunt putini „ cei care citesc cu ochii si asculta cu urechile lor”, intrucat „este mult mai confortabil sa te lasi cu fluxul” si considera ca este necesar sa „reclami dreptul a nu fi prea informat „Pentru sanatatea mintala.

„Oamenii se hranesc cu titluri”

Imediatitatea ii face pe oameni sa se hraneasca doar cu titluri, totul scurt si imediat si asta este ceva absolut saracator pentru ca nimic nu se adanceste. Excesul de informatie si de traire naufragiat astazi si in imediate este ceva alienant ”, insista el.

El justifica si incetineala in aceste vremuri, lucru pentru care ne antreneaza lectura, spune el. Desi nu la fel de lent ca varul sau Paco a carui „incetinere a devenit exasperanta”, dupa cum isi aminteste in carte: „daca trebuia sa ia o decizie, spunea: „Ma duc la cap” si stiam cu totii ce avea sa faca acolo: gandeste si maturizeaza decizia”, asa cum au facut zeii si profetii.

Din amintirile sale din copilarie, el isi aminteste si cum in orasul sau barbatii erau „epopeea”, iar femeile „costumbristele” . In anii ’50, in lumea in care ea a crescut, a „taranilor cu venituri medii”, femeile „erau cele care rezolvau chestiunile cotidiene si practice, aristotelicii”, in timp ce barbatii erau platonicii.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT