Lecturile Opiniei: Fragmente dintr-o viitoare carte ,,Dorohoi – economie şi comerţ” X.

Categories Reportaj, Stiri localePosted on

Comerţul în judeţul Dorohoi (1)

Vorbeam în fragmentele anterioare despre industrie, agricultură, silvicultură, meșteșuguri, acestea fiind producătoare de bunuri materiale neindustrializate şi/sau industrializate care fac obiectul comerţului. Având o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată a sistemului economic şi social din orice ţară, comerţul nu este o activitate simplă, ci, dimpotrivă, presupune o abordare ştiinţifică pusă în relaţie cu dezvoltarea fiecărei societăţi şi cu nevoile de consum. Rolul de intermediar între producţie şi consum al comerciantului capătă dimensiuni tot mai importante odată cu apariţia şi dezvoltarea economiilor moderne. În nici un caz nu se poate vorbi de executarea unui comerţ la întâmplare şi privit doar din punctul de vedere al comerciantului(profitul).Comerţ înseamnă în acelaşi timp satisfacerea pretenţiilor utilizatorilor/clienţilor. Ca urmare, se vor crea organisme şi structuri specializate care să asigure respectarea legislaţiei specifice şi stabilirea incompatibilităţilor de tip comercial. Nu întâmplător găsim şi la Dorohoi în 1914 reformulată cerinţa pregătirii comercianţilor prin şcoli specializate. În anul şcolar 1909-1910, se înfiinţează pe lângă Liceul „Grigore Ghica”, cursuri serale pentru adulţi (Şcoala de Adulţi) şi se predau primele noţiuni de comerţ la Dorohoi. Şcoala era subvenţionată de Primărie cu 200 de lei pe lună.

La 1 noiembrie 1924, îşi deschide porţile Şcoala Comercială Elementară de Băieţi, înfiinţată cu cheltuiala Camerei de Comerţ şi Industrie din Botoşani şi Dorohoi. Se primeau elevi între 11 si 16 ani, absolvenţi a 4 clase. Prima serie de absolvenţi numără 34 de elevi, dintre care 12 elevi români şi 22 elevi evrei, care vor deveni „comercianţi luminaţi, contabili, conducători de bănci”.

În 1940 se înregistrează 211 absolvenţi, dintre care 124 de evrei, 86 de români şi un absolvent de naţionalitate germană, lucru explicabil dacă avem în vedere că evreii dominau la Dorohoi comerţul şi negustoria.

La început, această unitate şcolară a funcţionat în clădirea de pe str. Grigore Ghica nr. 49-51 (azi Clubul Copiilor şi Elevilor), apoi în localul fostei pompierii. Primul director a fost Emil Dobru, directorul Băncii Naţionale, Filiala Dorohoi. Şi această şcoală a întâmpinat greutăţi în funcţionare: datorii la uzina electrică, profesori concentraţi în timpul războiului, lipsa manualelor de specialitate, lipsa localului propriu.

În anul şcolar 1948-1949 a devenit Şcoala Tehnică de Administraţie Economică Dorohoi (STAED), cu durată de şcolarizare de 8 ani. Din lipsă de spaţiu, unele clase ţineau cursurile la Şcoala Primară Nr. 1 „Gheorghe Asachi”. În 1951, ultimul an de existenţă, a devenit Şcoala Medie Tehnică de Comerţ.

Camera de Comerţ şi Industrie din circumscripţia a IX a Botoşani( în care intra şi judeţul Dorohoi) atrăgea atenţia că în viitor ( eram în anul 1914), cetăţenii ţării vor fi chemaţi să îndeplinească pentru stat sau pentru comune funcţii comerciale şi industriale plătite sau onorifice. Fără cultură economică nu se va putea vorbi de administraţie comercială sau industrială: ,,Negustorului de azi şi mai ales celui de mâne îi trebuie multe cunoştinţe: Trebuie să cunoască limbile ţinuturilor de unde aduce şi unde vrea să trimită mărfuri, îi trebuie ştiinţa acestor mărfuri, îi trebuie psichologia afacerilor, comptabilitate, geografie,aritmetică,legislaţie comercială, vamală, tarifară de transport pe fier şi apă etc, cunoştinţe multe şi varii după cum multe şi varii sunt aplicaţiunile comerţului.” Aşadar, nu putem afirma că existau în Dorohoi preocupări pentru stimularea localnicilor în exercitarea acestei meserii, unii considerând-o chiar o preocupare umilitoare. De aceea comerţul se făcea în cea mai mare parte de către negustori străini, care îşi vindeau la noi mărfurile aduse de la cetăţile Mării Negre sau din cetăţile Poloniei. Puţini români erau comercianţi de băcănie, de brutărie,librărie şi papetărie, de băuturi spirtoase la oraşe. Românii activi preferau treburile publice, lăsând treburile economice pe mâna străinilor. Multe sunt cauzele îndepărtării elementului românesc de la comerţ: absenţa spiritului intrepid, lipsa de credit, insuficienţa şi starea precară a căilor de comunicaţie, birocraţia, taxele şi impozitele, instabilitatea guvernamentală, lipsa de organizare, instrumente care-i lipsesc şi astăzi comerţului ( vin străinii să facă agricultură pe terenurile noastre, deschid marketuri şi mall-uri, dar profitul pleacă din ţară).O altă cauză a lipsei de afaceri comerciale era starea materială a locuitorilor acestui judeţ şi în special a ţăranilor care formau majoritatea şi cumpărau puţin. Cel mai răspândit comerţ local se făcea cu articole de hrană şi îmbrăcăminte. Comerţul acestei Camere a trecut în 1913 prin momente mai grele: au căzut ploi puternice în Ţara de Sus, la sfârşitul anului 1912 a fost o criză agricolă şi comercială, agravată din cauza războiului balcanic, s-a simţit lipsa mijloacelor de transport pe apă şi pe uscat din aceleaşi motive.

La data de 1 aprilie 1905, în judeţul Dorohoi existau 691 comercianţi români, 2227 evrei ( 73%) şi 92 străini, erau 2977 stabilimente comerciale, cu o valoare locativă de 592000 lei. Era al 19 lea judeţ din ţară în privinţa numărului de contribuabili şi al 20 lea în privinţa valorii locative. În orașul Dorohoi din 74 stabilimente , numai 4 aparţineau românilor.

Se făcea în special comerţ cu cereale, care era cel mai însemnat la nivelul ţării. Se vindea în Germania, Olanda, Anglia, Elveţia. Dar se constată că acest comerţ suferea de lipsă de organizare. Se căuta produs curat, uniform şi uscat, deci se punea problema clasificării cerealelor şi eliminarea corpurilor străine. Ar fi fost mai avantajos să exportăm făină, nu grâu. Deşi morile noastre produceau o făină superioară, nu puteau ţine pasul la export fiind concurate de făinurile americane, ruseşti şi ungureşti. Problemele de transport, intermediarii,lipsa silozurilor, nedotarea cu instalaţii speciale afectau comerţul eficient. Interesele producătorilor de cereale puteau fi susţinute şi prin construirea de antrepozite pentru depozitarea şi garantarea cerealelor, ceea ce ar fi fost o garanţie că vor obţine preţul corespunzător pentru produsele lor. Dar în Dorohoi existau în 1913doar 16 magazii simple, cu o capacitate de 2212 vagoane. Nici acestea nu erau răspândite proporţional, ci erau situate doar în localităţile cu cale ferată.(11 la Dorohoi, 1în gara Carasa, 2 în gara Vorniceni şi 2 în gara Văculeşti). Este o obligaţie naţională să se acorde comerţului cu cereale o organizare sistematică, la fel ca şi problemei irigaţiilor. Mai existau la Dorohoi 4 magazii ale firmei Max Segall, dar ca şi cele 16 erau construite din lemn şi rău întreţinute. În 1913 un vagon de făină de la Odessa la Constantinopol costa 50 lei dar de la Botoşani la aceeaşi destinaţie costa 180 lei. La Dorohoi se făcea comerţ şi cu animale la târgurile săptămânale ( duminica şi marţea) sătenii fiind principalii vânzători. Vânzarea se făcea ,,la ochi” la înţelegere, la început nu existau cântare comunale de vite, nici preţuri orientative afişate în oborsau în comune. Şi comerţul cu piei de animale era căutat. În 1913, s-au vândut în pieţele din Dorohoi 100 piei de cal şi 20063 pielicele de miel. Comerţul de piei se făcea mai mult în interiorul ţării, căci preţurile erau mai bune. Mai puţin se trimiteau la export. Şi totuşi în anul 1903 s-au exportat 1100 piei de bou şi vacă, în anul 1904 – 1400 bucăţi, iar în anul 1905 -2005 bucăţi. Târgul anual era organizat între 15 şi 25 august.

Oborul de animale se întindea pe 3 km. Aici dădeau târcoale, pe lângă adevăraţii crescători , şi cei care urmăreau să facă venituri din misitie ( mijlocitori, intermediari).

La recensământul general din 1930, în judeţul nostru au fost înregistrate 1574 unităţi comerciale, din care 1540 individuale. Aveau ca profil comerţul alimentar (850), hoteluri restaurante cârciumi,cafenele(241), comerţ cu articole de îmbrăcăminte şi confecţiuni(235),comerţ de materiale de construcţii şi mobile(72),comerţ de maşini, aparate, instrumente şi articole metalice(24),comerţ de produse chimice(17),comerţ de produse agricole şi animale brute, târguri,oboare şi comerţ ambulant(122),alte întreprinderi de comerţ(13).

Erau ani mai buni şi mai puţini buni pentru afaceri comerciale. Uneori acestea stagnau, o explicaţie ar fi apropierea Dorohoiului de Botoşani şi Cernăuţi,oraşe care satisfăceau o bună parte din cerinţele populaţiei judeţului nostru. Aşa se poate explica faptul că în judeţ erau doar 2-3 angrosiști de mărfuri. Restul era format din cei care făceau comerţ en detail, unii mânaţi de nevoi deschizând prăvălii mici ( dughene), o parte din ele murdare şi întunecoase, cu rentabilitate scăzută. Ieşeau în câştig sau în pagubă, vorba ceea:câştigi sau păgubeşti,negustor te numeşti.

Singura instituţie care a înţeles importanța comerţului a fost Federala Dorohoi, care a înfiinţat câteva magazine de desfacere a produselor textile, coloniale, delicatese, bumbac, sare, vinuri. Vor mai trece ani până când cei care aveau pretenţia că sunt cu adevărat comercianţi vor cunoaşte şi vor pune în aplicare regulile de bază ale unui comerţ eficient şi civilizat.

OANA MARIA ROTARIU

VASILE D. COŢOFREI