În cadrul Conferinței Naționale la București din 16 iunie 2018 s-a decis alegerea Președinților de sector și al județelor din țară și diaspora. Pentru Președinte al PARTID ADER BOTOȘANI a fost numit și votat Dl. Plamadă Daniel Laurențiu. Invitat la discurs Președintele ales a declarat ,,Știm de la început că nu ne va fi ușor dar România are nevoie de o asemenea clasă politica. Noi,cei din cadrul organizației județene Botoșani,ne propunem să atragem câți mi mulți specialiști și oameni din diferite domenii,pentru ca apoi,împreună să demarăm diferite proiecte care să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor,crearea de locuri de muncă,atrageri de investitori și de fonduri europene pe diferite axe,ca învățământ,sănătate,cultură,protecție socială. Doar dezvoltând economia,îmbunătățind infrastructura și investind permanent în oameni și în educația acestora,vom contribui la dezvoltarea județului și implicit al țării,iar rodul dezvoltării este să-l resimtă în realitate oamenii,indiferent de clasa și poziția socială. Credem că,prin implicarea a cît mai multor oameni de bună credință putem schimba lucrurile în bine și îi asigurăm pe toți cei care vor adera la viziunea noastră,a partidului ADER,că vom face tot posibilul pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială,că punem preț pe libera exprimare,pe patriotism și iubire față de țară”.
Related Posts
Categories home, Stiri localePosted on
Profesorii de serviciu nu mai vor să fie traşi de urechi din cauza plozilor obraznici
Liderii de sindicat spun că dascălii nu pot supraveghea toţi elevii şi nu pot fi consideraţi vinovaţi de accidentele suferite de copii. În plus, ei cer Ministerului să organizeze cursuri, ca să înveţe cum să intervină în caz de urgenţă şi să fie plătiţi. Pentru elevi, sunetul ...
Categories home, Stiri localePosted on
Alarmant: Fântânile au secat în 32 de comune
„32 de primării au invocat lipsa apei pentru populaţie şi un număr de 40 au tras semnale de alarmă pentru că au rămas fără apă pentru animale. Aceasta este situaţia în judeţ şi considerăm că este deosebit de gravă. Zeci de mii de fântâni au secat în 36 de unităţi administ...