În Dorohoi, problema asistaților sociali este una care pare că nu are rezolvare. Foarte multe familii trăiesc sub pragul subzistenței, iar soluțiile oferite de Primărie nu sunt suficiente.
Mai mult decât atât, există cazuri absolut îngrozitoare încât tema supraviețurii este una cât se poate de actuală. Nu contează despre cine este vorba, nu contează care este prețul plătit pentru a garanta un acoperiș deasupra capului celor care au nevoie de așa ceva, contează doar capacitatea de a identifica soluții și a le pune în aplicare. Cel mai recent exemplu pentru criza profundă de soluții furnizate de Primăria Dorohoi este și cazul familiei Cobzaru, o familie formată din mamă și doi copii, dintre care unul cu handicap de gradul I. Până de curând cele trei persoane ocupau o locuință din fondul locativ al Primăriei. Având în vedere că Primăria a inclus într-un program de reabilitare imobilul din Str. Locomotivei nr. 4, familia a fost notificată să părăsească locuința pusă la dispoziție de Primărie. Deși această intrare în reabilitare a fost programată absolut anormal, la final de toamnă, și fiind bine cunoscut faptul că multe din familiile din Str. Locomotivei nu aveau unde să locuiască, decizia Primăriei a fost categorică, iar familia Cobzaru s-a trezit aruncată în stradă, asemenea tuturor locatarilor din acel imobil.
Dacă parte dintre ceilalți locatari au primit din partea Primăriei soluții alternative, în fapt au fost ajutați să-și găsească un alt loc unde să locuiască, familia Cobzaru a fost pur și simplu abandonată în stradă, invocat fiind un articol din contractul de închiriere care prevedea că în cazul în care se contorizează debite la plata chiriei contractul poate fi reziliat unilateral. Indiferent de capacitatea familiei de a plăti chiria, indiferent de poziționarea primarului și a Primăriei față de această speță, cert este că cei trei trăiesc astăzi într-o clădire dezafectată, fară curent electric, fără căldură, într-un mediu care nu poate garanta supraviețuirea. Cazul Cobzaru nu este unul izolat, iar aceste rânduri își doresc să tragă un semnal de alarmă pentru cei care, după seviciu, merg acasă, la căldură, alături de familie. Nu poți să te „dezbraci” de o responsabilitate printr-o simplă notificare, așa cum nu poți tranzacționa vieți după bunul tău plac. Care este logica care stă la baza unei asemenea decizii? Care sunt motivele pentru care era mai importantă reabilitarea unei clădiri în prag de iarnă decât supraviețuirea unor copii, dintre care unul cu handicap de gradul I?
Cine face diferența dintre viață și moarte? Decizia unui primar? Decizia unei comisii? Care sunt convingerile care justifică, în fața comunității sau în fața lui Dumnezeu, o asemenea decizie? Iată întrebări la care cineva trebuie să răspundă! Vom urmări cazul Cobzaru și evoluția lui și facem un apel către toti dorohoienii care cred că pot ajuta această familie să se implice! Este foarte posibil să-i găsim morți de frig peste doar câteva zile, iarna nu s-a terminat, greul abia urmează! Găsiți o soluție, domnilor din Primărie! Gândiți-vă la acești oameni seara, când stați relaxați la căldură, după o zi de muncă.
PS: Încă un amănunt extrem de important! Copiii merg la școală, domnule Primar!