FOTO: Căruţă spulberată la ieşire din Dorohoi! Două victime în stare gravă au fost trimise la Botoşani iar pompierii au scos calul mort de pe şosea!

Categories home, Stiri localePosted on

Un grav accident soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc, duminică dimineaţă, în zona Progresul, la ieşire din Dorohoi. Evenimentul s-a petrecut la ora 5 pe DN 29A, şosea ce leagă municipiul Dorohoi de Darabani.

Potrivit anchetatorilor, o parte din vină aparţine şoferului, Daniel Toader D. de 29 de ani, din Darabani, care se îndrepta spre casă la volanul unui autoturism VW Passat, dinspre Dorohoi spre Darabani iar pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare a lovit în plin o căruţă în care se aflau trei persoane ce mergeau la târg în Dragalina. Poliţiştii nu exclud ca accidentul să fi avut loc pe fondul ceţii, iar şoferul nu a observat la timp atelajul care, după cum susţin oamenii legii era semnalizat corepunzător.

Căruţaşul purta vestă reflectorizantă, căruţa avea un felinar pe lateral despre care poliţiştii nu pot preciza dacă era în funcţiune în momentul producerii accidentului şi în plus avea pe spate, plasat în loc vizibil plăcuţa galbenă reflectorizantă, aşa cum precede legea. Atelajul a fost spulberat iar cele trei persoane au suferit traumatsime grave şi au fost transportate la spital. Unul dintre cai a murit pe loc şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor care au deblocat drumul.Potrivit anchetei preliminare a poliţiştilor rutieri cele mai grave traumatisme le-a suferit Constantin V. de 45 de ani din localitatea Sauceniţa, comuna Văculeşti, acesta fiind diagnosticat cu traumatisme cranio cerebrale şi otoragie stângă. Acesta a fost trimis la Botoşani şi de aici cel mai probabil va fi trimis la Iaşi. Tot grav a fost rănit şi Dan Ştefan M. de 16 ani, tot din Văculeşti care a fost diagnosticat cu traumatisme abdominale şi de coloană, el fiind transportat la Spitalul Judeţean Botoşani. A treia victimă, Daniel D, de 34 de ani a suferit răni ușoare în zona feței şi a refuzat internarea. „În această dimineață au sosit două victime în stare gravă un copil de 15 ani cu politraumatism, traumatism craniocervical și coloană dorso-lombară cu paraplegie, traumatism abdominal, a fost stabilizat și trimis mai departe Botoșani, la chirurgie infantilă. Al doilea caz, un bărbat de 44 ani, cu traumatism cranio-cervical, epistaxis post traumatic și otoragie stângă, tensional stabil dar a fost trimis și el de urgență la Botoșani pentru un CT cranian obligatoriu. Și a treia victimă în vârstă de 32 ani, cu escoriații faciale și un hematom peri-orbitar care e refuzat internarea.”, a declarat dr. Valerian Andrieș. Poliţiştii continuă cercetările şi susţin că atât şoferul cât şi căruţaşul nu au consumat băuturi alcoolice.

 Marius PRELIPCEANU