Gazele nu se vor scumpi în acest an!

Categories Politica, Stiri localePosted on

Gazele naturale nu se vor mai scumpi anul acesta, promite autoritatea care stabileşte preţurile în domeniu. Datorită ieftinirii metanului în toată Europa, nu se mai ține cont de calendarul de scumpire stabilit de Guvern şi Comisia Europeană, conform căruia anul acesta trebuia să se aplice o majorare de 10%. Iar în premieră, producătorii ar putea fi forţaţi chiar să ieftinească gazul produs în ţară.

În acest moment, preţul gazului brut este de 60 de lei pentru fiecare Megawatt oră, iar de la 1 iulie ar trebui să se majoreze cu 10%. Pentru că acestui preţ i se adaugă taxe şi tarife percepute de stat şi companiile din domeniu, impactul în preţul final ar trebui să fie de 4 procente, iar consumatorii casnici să achite 159 de lei pentru fiecare Megawatt oră. Ieftinirea metanului peste tot în Europa va anula însă scumpirea, spune preşedintele ANRE. „Acel efect de 3-4% nu va mai avea loc, în momentul în care preţul gazelor va scădea sub nivelul de 66 de lei preconizat a fi aplicat de la 1 iulie. Atunci vom considera că liberalizarea s-a terminat”, spune a spus, preşedintele ANRE.

Chiar şi aşa, preţurile vor rămâne mari. România este pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte tarifele percepute pentru transportul, înmagazinarea şi distribuţia gazelor de companii precum Transgaz, Romgaz, E.ON şi GDF Suez. „Ponderea gazelor în preţul unui metru cub livrat la clienţii casnici: dacă la nivelul Bulgariei şi Ungariei este undeva la 20%, la noi a depăşit 50%. La nivelul casnic vorbesc!”, a spus Dumitru Chisăliţă, expert în domeniul gazelor naturale.

Tarifele mari percepute de aceste companii au dus la situaţia în care gazele rămân în depozite, pentru că sunt prea scumpe. Anul acesta ANRE estimează că vor rămâne 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale nefolosite, dublu faţă de anul trecut.

În mod paradoxal, preţul gazelor ruseşti este mai mic decât al gazelor înmagazinate. De aceea, companiile româneşti trebuie să renunţe la o parte din profituri şi să reducă tarifele, spun autorităţile. „Avem o situaţie în premieră în care constatăm că producătorii vor trebui să scadă preţul gazelor naturale”, a spus Nicolae Havrileţ. „O să existe un moment, care înseamnă probabil 2017-2018, când va fi şi un revers”, a spus Dumitru Chisăliţă.

Cu alte cuvinte, specialiştii nu se aşteaptă ca ieftinirea să se menţină mai mult de anul acesta. Minimul va fi atins în luna octombrie, când gazele din producţia internă vor ajunge la 60 de lei per Megawatt oră, estimează Autoritatea de Reglementare.

Încep lucrările pentru noile locuințe ANL din Dorohoi

Categories Politica, Stiri localePosted on

Începând cu data de 07.03.2016 vor începe lucrările de construire a unui număr de 48 locuințe pentru tineri, în regim ANL. Această investiție se va executa în vecinătatea blocurilor ANL din str. 1 Decembrie nr.24 și reprezintă o încununare a eforturilor depuse de autoritățile locale dorohoiene pentru a putea rezolva și pe viitor solicitările tinerilor referitoare la spații locative.

Valoarea investiției este de 5.762.291 lei și va avea termen de execuție de 8 luni.

Demararea lucrărilor va impune și stabilirea listelor de repartiții. În acest sens, arătăm că pe lângă persoanele care au deja dosare depuse în vederea repartiției unei locuințe ANL, toți cei care doresc să obțină o astfel de locuință pot depune cereri în acest sens la registratura Primăriei municipiului Dorohoi.

Tot pe această cale dorim să ne cerem scuze pentru disconfortul ce va fi creat locatarilor din blocurile vecine.

Comunicat de presă

PRIMAR,

ing. Dorin Alexandrescu

Judeţul nostru rămâne fără subprefect

Categories Politica, Stiri localePosted on

Guvernul a aprobat ieri, prin hotărâre, solicitarea de încetare a detaşării pe funcţia de subprefect, făcută de Elena Coşman săptămâna trecută. Nu a desemnat însă şi un înlocuitor, astfel că, până la o viitoare şedinţă a executivului, postul de subprefect va rămâne vacant. Odată cu schimbarea Elenei Coşman din funcţia de subprefect, au mai fost eliberaţi de pe posturi subprefectul de Bucureşti şi prefecţii de Bacău, Constanţa, Neamţ şi Sălaj. Fostul subprefect a solicitat încetarea detaşării la scurt timp după ce a fost învestit în funcţie noul prefect al judeţului, Dan Nechifor. Aceasta a motivat că doreşte să înceteze activitatea la Instituţia Prefectului din motive personale. Ea urmează să revină pe funcţia de director economic la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, din care s-a suspendat în urmă cu patru luni, atunci când a devenit subprefect cu susţinerea UNPR.

Cioloş: Explicaţie de ce sunt schimbaţi prefecţii

Categories Politica, Stiri locale, Stiri nationalePosted on

Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei lui Dacian Cioloș, a explicat, la Realitatea TV, motivele care au determinat Guvernul să schimbe din funcție nouă prefecți. Dragoş Tudorache a subliniat că, în urma unei analize, s-a constatat că Guvernul nu se poate baza pe cei nouă prefecți, pentru realizarea unor proiecte. Șeful Cancelariei premierului a adăugat că s-a făcut o analiză în care s-a urmărit în ce măsură prefecţii înţeleg programele de guvernare: „Ei au trebuit să dovedească că înţeleg programele de guvernare şi că le urmează, noi am făcut o analiză, de asta a durat o lună şi jumătate. Am făcut o analiză a prefecturilor, am văzut unde ne putem baza pe ei şi unde nu, iar acolo unde am crezut că nu ne putem baza pe ei, am procedat la schimbări”. A menţionat că este posibil să mai fie schimbaţi alţi prefecţi din funcţie: „Este posibil, analiza este încă în curs, vă spun că sunt în analiză câteva prefecturi unde suntem în faza în care evaluăm noi candidaţi, mergem şi pe analiza inspectorilor guvernamentali şi vom face numirile când credem că sunt necesare”.

Sorescu este candidatul PNL la CJ Botoşani

Categories Politica, Stiri localePosted on

Gheorghe Sorescu, președintele interimar al Consiliului Județean, a fost desemnat candidatul pentru  șefia județului. Decizia în acest sens a fost luată luni seara, în cadrul ședinței Comitetului Județean Executiv. “Considerăm ca fiind nefondate dezbaterile din spațiul public pe seama desemnării candidatului la președinția Consiliului Județean, deoarece acestea au reprezentat opinii personale ce au stârnit un val de speculații, însă nu reprezentau punctul de vedere al întregii echipe liberale”, susțin liberalii.

An cu multe investiţii în comuna Hilişeu Horia

Categories Politica, Stiri localePosted on

Acest an se anunţă a fi unul cu foarte multe investiţii în comuna Hilişeu Horia. Potrivit primarului Ioan Butnaru, sunt şanse mari ca în acest an să demareze o serie de investiţii aşteptate de foarte mult timp şi care vor schimba complet faţa acestei comune aflată între Vama Racovăţ şi municipiul Dorohoi.

„Am ratat pe sesiunea din toamnă pentru că am avut mici probleme cu studiile de fezabilitate. Nu corespundeau ghidurilor. Una a fost prezentat în ghidul consultativ iar în final era cu totul altă formă. Am pus la punct studiile de fezabilitate şi mă refer la construirea unei grădiniţe în Hilişeu Crişan, o grădiniţă cu două grupe şi la un un drum între Corjăuţi şi Pomârla. Este un drum de patru kilometri din Hilişeu Horia, prin Corjăuţi şi care va ajunge până la Pomârla. Va fi un traseu foarte rapid şi foartescurt între Vama Racovăţ şi Vama Siret. Iniţial, ne-am gândit să-l facem pe o asociaţie de dezvoltare intercomunitară dar analizând ghidurile, am constatat că nu prea era mare avantaj şi am decis să depune două proiecte. Terminăm în cel mai scurt timp finanţarea obţinută pe OG 28”, a declarat pentru btonline.ro, Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu.

Proiect de alimentare cu apă

Una din priorităţile executivului primăriei rămâne accesarea unui proiect cu finanţare europeană în vederea realizării unui sistem de alimentare cu apă şi a unui sistem de canalizare. O astfel de investiţie poate fi realizată doar cu fonduri europene dar în momentul de faţă proiectul realizat nu este eligibil şi se aşteaptă o altă linie de finanţare.

„Am pregătit un poiect destul de pretenţios, un proiect de alimentare cu apă a comunităţii Hilişeu Crişan, cel mai mare sat din comună, aproximativ 1800 de suflete. Conform ghidului de finanţare nu suntem eligibili pentru a accesa un proiect european deoarece trebuie minim 2000 de locuitori. Stăm cu acel proiect de alimentare cu apă şi canalizare, aşteptăm Programul Operaţional Regional şi sperăm că vor aborda sub altă formă aceste finanţări”, a adăugat primarul comunei Hilişeu.

Cămine culturale şi un centru de zi pentru copii

În afara proiectelor care vizează infrastructura rutieră şi alimentarea cu apă, executivul primăriei Hilişeu mai vizează realizarea unui cămin cultural în satul Iezer, modernizarea căminului cultural din Hilişeu Horia şi deschiderea unui centru de zi pentru copii.

„Mai avem o serie de investiţii din buget local. Vorbim de o sală de festivităţi, o investiţie de circa trei miliarde de lei vechi care va fi realizată din bugetul local. Este o sală de festivităţi care va fi realizată lângă noua şcoală din satul Hilişeu Cloşca. Am depus două proiecte la CNI pentru cămin cultural în satul Iezer şi reabilitare, dotare, modernizare cămin cultural în satul Horia. Muncim pe două şantiere mici. Avem un centru de zi pentru copii în incinta în care funcţionează biblioteca, biblionetul, cabinetul medical, o farmacie şi centrul de sănătate publică local. Avem un spaţiu adecvat pentru a face un astfel de centru de zi. De asemenea, renovăm o fostă şcoală care ar fi trebuit demolată. După o expertiză s-a constatat că este destul de solidă şi o vom transforma în casa satului Corjăuţi. Va fi practic un cămin la dispoziţia locuitorilor din acel sat pentru a face evenimentele pe care ei le doresc”, a precizat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu.

Costel Şoptică nu va candida la CJ

Categories Politica, Stiri localePosted on

Costel Șoptică, co-președintele PNL Botoșani, a renunțat la intenția de a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, totul după ce liberalii botoșăneni s-au opus candidaturii acestuia.  „Am discutat  astăzi cu domnul Șoptică, dumnealui mi-a spus că merge la București și că-l va susține pe domul Sorescu pentru candidatura la CJ. În ultima săptămână m-am consultat cu toți colegii din Liga Aleșilor Locali din PNL și am ajuns la concluzia că majoritatea covârșitoare, peste 90%, îl susțin pe domnul  Sorescu. Am discutat cu toți colegii săptămâna aceasta și am ajuns la concluzia că trebuie să îndreptăm lucrurile și că nu este corect ca cei de la București să ne stabilească  candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean”.

Tragedie la cheful unui consilier PSD: Un om a murit; altul a rupt un stâlp cu maşina

Categories home, Politica, Stiri localePosted on

Cheful organizat de un consilier local social-democrat s-a terminat cu o tragedie: unul dintre participanţii la petrecere a decedat. Şi asta nu este tot. Altul a rupt un stâlp de telefonie.

A sărbătorit ziua consilierului până ce a dat cu capul de scări

Totul s-a întâmplat miercuri seară, la Păltiniş, acolo unde Dănuţ Andruş, consilier local PSD, şi-a serbat ziua de naştere la un bufet din comună. S-au consumat băuturi alcoolice din belşug, iar unul dintre participanţi, Cristian Moraru, a întrecut însă măsura. A băut atât de mult încât atunci când a ieşit din local a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. Izbitura a fost atât de puternică încât bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul municipal Dorohoi. Acolo a ajuns în comă etilică de gradul II şi a mai trăit doar aproximativ jumătate de oră. Cristian Moraru avea 44 de ani şi lucra pentru Dănuţ Andruş, unul dintre cei mai mari fermieri din comună, cu sute şi sute de hectare de teren, dar şi cu datorii masive. Devenit consilier local în 2012, acesta este susţinut de PSD pentru a candida la funcţia de primar al comunei Păltiniş Reporterul Botoşăneanul l-a sunat joi, l-a contactat și pe Faecbook, însă alesul nu a răspuns.

Întâlnire auto cu stâlpul

Acesta nu a fost singurul eveniment care a avut loc la cheful organizat în respectivul bufet. Un alt bărbat care a luat parte la petrecere s-a urcat într-o maşină şi posibil din cauza băuturilor alcoolice consumate s-a oprit cu automobilul într-un stâlp de telefonie pe care l-a rupt.

sursa Botosaneanul

Subprefecta de Botoșani a demisionat și ea!

Categories Politica, Stiri localePosted on

La doar o săptămână după ce Guvernul l-a destituit pe Costică Macaleţi din funcţia de prefect, Elena Coşman a renunţat la postul de subprefect. Aceasta şi-a înaintat joi după-amiază demisia Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În prealabil, a purtat o discuţie cu noul prefect Dan Nechifor, căruia de altfel îi spusese încă de la începutul săptămânii că intenţionează să se retragă. Deşi primul reprezentant al Executivului în judeţ a sfătuit-o să nu recurgă la acest gest, până la urmă şi-a pus planurile în practică. Subprefectul demisionar a evitat să facă mai multe declaraţii pe această temă.

Avertisment de la prefect pentru şefii de deconcentrate

Categories Politica, Stiri localePosted on

Noul prefect al judeţului Botoşani, Dan Nechifor, învestit duminică pe funcţie, speră într-o bună colaborare cu şefii instituţiilor deconcentrate.  Reprezentantul Guvernului în teritoriu îşi doreşte ca împreună cu şefii instituţiilor să contribuie la profesionalizarea managementului acestora, dar spune că cine va greşi va fi sancţionat. “Sper că voi colabora foarte bine cu şefii instituţiilor deconcentrate. În momentul în care vor exista derapaje atunci în mod sigur le voi sancţiona”, a declarat Dan Nechifor. Cât priveşte eventuale schimbări la conducerea unor instituţii publice, unde directorii sunt susţinut politic, noul prefect a spus: “Nu cunosc. Vorbim de instituţii deconcentrate, factorii de decizie sunt la nivelul ministerelor” .