Revin ploile în această săptămână

După un sfârşit de săptămână cu temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă, în unele zone fiind emis chiar codul roşu de caniculă, începând de ieri seară, de la ora 20 meteorologii au emis pentru mai multe judeţe din Sudul Banatului, Estul Munteniei şi Moldova cod galben, sau chiar portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. Avertizările sunt valabile până astăzi valabile la ora 23.00. Acestea se vor manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.

În judeţul Botoşani, săptămâna aceasta se anunţă temperaturi sub 30°C, pentru astăzi fiind anunţate ploi în marea majoritate a zilei, iar temperaturile vor fi cuprinse între 23°C, maxima şi 13° C, minima. Mâine ploile vor înceta, iar cerul va fi senin, maxima zilei ajungând la 24°C, iar minima la 14°C. Miercuri, cerul va fi parţial noros, fiind posibile aversele de ploaie spre seară, iar temperaturile vor fi cuprinse între 25°C, maxima şi 14°C, minima. Începând de joi ploile se vor întoarce, maxima zilei fiind de 25°C, iar minima de 16°C. Vineri, cerul va fi înnorat fiind posibile precipitaţiile mai ales spre seară, iar temperaturile vor fi cuprinse între 25°C, maxima şi 13° C, minima.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT