Bătrână necinstită în propria casă

O bătrână de 73 de ani, din comuna Ungureni, a fost violată de un individ necunoscut, care a dat buzna în casa ei şi a batjocorit-o. Agresiunea a avut loc miercuri seară, când femeia, care locuieşte singură, s-a trezit cu bărbatul peste ea. Bătrâna a încercat să se apere, dar acesta a reuşit să o imobilizeze, după care, prin acte de violenţă şi prin folosirea forţei, a violat-o. După ce şi-a satisfăcut poftele, individul a dispărut în noapte. De ruşine, femeia nu a sunat la poliţie, însă ieri dimineaţă cazul a ajuns la urechile poliţiştilor din sat, care au deschis o anchetă. La locuinţa femeii a ajuns şi o echipă operativă formată din criminalişti şi poliţişti de la Investigaţii Criminale, care au ridicat o serie de probe şi au făcut investigaţii, încercând să-l identifice pe agresor. „Victima urmează să fie examinată medico-legal, iar în funcţie de rezultatul anchetei va fi propusă o soluţie procedurală, cercetările derulându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu”, a declarat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Ancheta se derulează sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, agresorul riscând să ajungă în spatele gratiilor.

 

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT