Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) au semnat ordinul de reîncepere a lucrărilor la drumul judeţean Cuza Vodă-Viişoara, sistate pe timpul iernii. „Lucrările se efectuează cu bani de la Consiliul Judeţean”, a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedinte al CJ. De reabilitarea drumului se vor ocupa trei firme asociate, acestea fiind Big Conf, Conrec şi Cornell’s Floor. Valoarea totală a contractului este de opt milioane de lei. Reprezentanţii CJ au optat pentru reabilitarea drumului Cuza Vodă-Viişoara din surse proprii, după ce instituţia nu a beneficiat de sprijinul guvernului la rectificare bugetară din vara trecută. Drumul judeţean 293 A a fost ultimul de pe lista transmisă în 2007 la Agenţia Regională de Dezvoltare Nord-Est şi nu a prins finanţare. CJ a încercat să obţină o parte din sumele economisite pe Programul Operaţional Regional, însă reprezentanţii ADR au considerat că timpul scurt, până la finalul lui decembrie, nu era suficient pentru terminarea lucrărilor.
Drumul judeţean Cuza Vodă-Viişoara va fi reabilitat
Articolul precedentLiceenii din Dorohoi fac cunoştinţă cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Articolul următorBursa locurilor de muncă pentru această săptămână































