PNL Dorohoi are candidat! Constantin Bursuc a acceptat candidatura!

Categories home, Politica, Stiri localePosted on

Întrunit în această seară, CJEX Botoșani a mai bifat o etapă extrem de importantă în economia jocului politic din acest an.

Al doilea municipiu din județ, Dorohoi, rămâne pentru PNL un obiectiv asumat în detaliu, iar ambiția liberalilor este una care va genera, cu certitudine, o competiție politică fără precedent.

Analiza detaliată a configurației politice și existența unui primar PSD care își va încheia peste doar 4 luni de zile cel de-al doilea mandat, au generat varianta care va readuce, în opinia liderilor PNL, Primăria Dorohoi în dreapta opțiunilor politice ale dorohoienilor.

Contactat telefonic, Constatin Bursuc a confirmat informația noastră și ne-a declarat, în premieră, având calitatea de candidat PNL pentru Primăria Dorohoi: “Am chibzuit mult asupra acestei decizii. O candidatură nu este o chestiune cu care te poți juca, mai ales într-un oraș mic, așa cum este Dorohoi. Dorohoienii se știu între ei! Candidatura în sine mă obligă extrem de mult, iar obiectivul trebuie să fie unul singur: câștigarea Primăriei. Foarte multă lume mă cunoaște, foarte multă știe cât sunt de ambițios. Dacă iau o decizie, merg doar la victorie. Sigur, sunt foarte multe de schimbat în orașul nostru. Singur, nu pot face multe lucruri. Doar noi, liberalii, putem face, eventual, doar câteva. Dar dorohoienii, uniți cât mai mulți în jurul unui proiect comun, pot schimba cu adevărat acest oraș. Orașul are nevoie de o nouă perspectivă, de speranță, de o schimbare de mentalitate în administrația locală! Dar cel mai important lucru este găsirea unei soluții care să permită dezvoltarea unor proiecte care să aducă în oraș locuri de muncă! Iar pentru găsirea unei soluții reale și corecte, voi face tot ce-mi stă în putință! Sunt un om pragmatic, aplicat și sunt foarte ordonat. Văd această campanie în alb și negru, fără nuanțe de gri! Adică, noi, liberalii, împreună cu toți cei care vor să construim împreună un proiect pentru oraș vom spune oamenilor ce vrem să facem, de ce facem, în cât timp facem, cu ce bani facem, și cine răspunde dacă nu facem, în vreme ce actualul primar trebuie doar să ne spună de ce nu a făcut! Cam atât, deocamdată! Cât de curând începem precampania și nu am niciun dubiu că dorohoienii vor alege candidatul cel mai bun!”

Patru ani de puşcărie pentru crima din greşeală de la Lozna

Categories home, Stiri localePosted on

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Lozna, a fost condamnat definitiv astăzi, la patru ani de închisoare cu executare, după ce l-a ucis din greşeală pe un consătean. Totul s-a întâmplat pe 19 octombrie 2014, pe teras unui bar din sat, pe fondul unui conflict spontan. Atunci, Maricel Strugariu l-a împins pe un consătean, iar acesta s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de beton. Transportat la spital, bărbatul a murit în scurt timp din cauza leziunilor siferte. Trimis în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, Maricel Strugariu a fost obligat de magistraţi la plata unor despăgubiri civile în sumă de 50.000 de lei faţă de familia victimei, dar şi la plata cheltuielilor de spitalizare, care totalizează peste 3.500 de lei.

Profesorii de serviciu nu mai vor să fie traşi de urechi din cauza plozilor obraznici

Categories home, Stiri localePosted on

Liderii de sindicat spun că dascălii nu pot supraveghea toţi elevii şi nu pot fi consideraţi vinovaţi de accidentele suferite de copii. În plus, ei cer Ministerului să organizeze cursuri, ca să înveţe cum să intervină în caz de urgenţă şi să fie plătiţi.   Pentru elevi, sunetul clopoţelului înseamnă distracţie, dar pentru profesorii de serviciu, înseamnă zece minute de atenţie sporită şi stres. Chiar dacă acest statut al dascălului nu este o noutate pentru şcolile din România, cei mai mulţi profesori spun că o astfel de răspundere este prea mare. Şi asta pentru că nu pot face faţă eventualelor certuri sau bătăi în care sunt implicaţi elevii. În acelaşi timp, dascălii spun că este greu să ţină sub observaţie sute de copii care se joacă în pauze, arata Digi24. „Profesorul de serviciu trebuie să supravegheaze pe coridor, în curte, unde spaţiul, perimentrul de joacă este foarte mare. Este delicat, pentru că profesorii nu sunt pregătiţi să alerge prin curte. Probabil cei de sport, dar nu sunt învăţaţi, nu sunt abilitaţi, nu au competenţe de a interveni într-o, hai să-i spunem aşa, ceartă sau bătaie”, a spus un profesor de fizică. „Mai periculos mi se pare la clasele mici, unde ei se hârjonesc mai mult şi fug şi alunecă”, a afirmat un alt profesor. Unii directori de şcoli au luat măsuri suplimentare şi au mărit numărul profesorilor de serviciu. Liderii sindicali din învăţământ cer Ministerului Educaţiei ca profesorii de serviciu să fie învăţaţi cum să intervină dacă elevii se bat sau se ceartă şi să fie plătiţi pentru asta. „Dascălul este pus să instruiască şi să educe copilul, nu să fie un jandarm. La ora acesta, într-adevăr, vedem că în societatea noastră se întâmplă tot mai multe acte de violenţă şi chiar în incinta unităţilor de învăţământ”, spun sindicaliştii. Liderii sindicali speră că propunerile lor de modificare a regulamentului şcolar vor fi acceptate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, scrie stiri.botosani.

DOCUMENTE: Neglijenţă CRASĂ la vârful Primăriei Dorohoi!

Categories home, Stiri localePosted on

Am scris în nenumărate rânduri că la nivelul Primăriei Dorohoi există oameni care primesc leafă degeaba. La nivelul Primăriei Dorohoi există oameni care nu fac altceva decât să se bazeze pe tehnica Copy-Paste atunci când redactează documente de interes major pentru municipiul Dorohoi şi locuitorii acestui muncipiu. Nu vrem să comentăm faptul că aceste documente care devin NULE de drept au la final şi o semnătură, ceea ce înseamnă că ele sunt citite şi avizate de cineva. Ne întrebăm însă de ce atât de multă NEGLIJENŢĂ? Această situaţie a fost întâlnită ultima dată pe 28 ianuarie când consilierii noştri au aprobat Indicatorii tehnico economici pentru Modernizarea Cartierului Doja. După cum puteţi vedea în expunerea de motive, această modernizare din Doja este necesară pentru BUNA desfăşurare a activităţii BAZARULUI Dorohoi!
Ce treabă are Cartierul Doja cu Bazarul (vezi document)?

Această expunere de motive a fot redactată după metoda Copy Paste de la un alt proiect discutat taman în ianuarie 2015 (nr.29 din 29 ianuarie 2015) după cum puteţi vedea singuri în documentul atasat mai jos:

Trebuie să precizăm pentru necunoscători: Cartierul dorohoian Doja nu se învecinează cu piaţa sau Bazarul Dorohoi şi este situat la aproape 1 kilometru de acest obiectiv. Modernizarea acestui Cartier, care este impetuos necesară nu are nicio legătură cu accesul în bazar sau piaţă! Motivele or fi altele însă în niciun caz cele expuse în şedinţa de CL!
Halal expunere de motive pentru smulgerea votului consilierilor locali!

Veteranii Poliției Dorohoi au obținut dreptatea în instanță

Categories home, Stiri localePosted on

Trei polițiști pensionari din cadrul Poliției Dorohoi au câștigat astăzi, în instanță, o primă bătălie cu IJP Botosani. Mai exact cei trei polițiști, arhicunoscuți în Dorohoi, pe mâna cărora au trecut sute de dosare, au cerut unele drepturi salariale de care au fost ”fentați” datorită diferitelor interpretări legislative. Chiar dacă  s-au pensionat recent oamenii legii, pensionari acum, au continua așa cum au fost învățați o viață, să caute adevărul.

Iată solutia  Tribunalului Botoșani pe scurt:

Respinge excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prev. De art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamanţii Guşu Constantin, Gheaţă Cristinel şi Avădănei Ioan în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani. Obligă pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani să plătească reclamanţilor ajutoarele băneşti prevăzute de art. 20 alin. 1 Capitolul 2, Anexa VII din Legea nr. 284/2010, după cum urmează: – pentru reclamantul Guşu Constantin, salarii compensatorii în cuantum a 15 solde; – pentru reclamantul Gheaţă Cristinel salarii compensatorii în limita a 28 solde; – pentru reclamantul Avădănei Ioan salarii compensatorii în limita a 29 solde. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani . Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2016.
Document: Hotarâre  29/2016  20.01.2016

FOTO INCREDIBIL: Condamnaţi la o viaţă de câine! Ce face Primăria?

Categories home, Stiri localePosted on

În Dorohoi, problema asistaților sociali este una care pare că nu are rezolvare. Foarte multe familii trăiesc sub pragul subzistenței, iar soluțiile oferite de Primărie nu sunt suficiente.
Mai mult decât atât, există cazuri absolut îngrozitoare încât tema supraviețurii este una cât se poate de actuală. Nu contează despre cine este vorba, nu contează care este prețul plătit pentru a garanta un acoperiș deasupra capului celor care au nevoie de așa ceva, contează doar capacitatea de a identifica soluții și a le pune în aplicare. Cel mai recent exemplu pentru criza profundă de soluții furnizate de Primăria Dorohoi este și cazul familiei Cobzaru, o familie formată din mamă și doi copii, dintre care unul cu handicap de gradul I. Până de curând cele trei persoane ocupau o locuință din fondul locativ al Primăriei. Având în vedere că Primăria a inclus într-un program de reabilitare imobilul din Str. Locomotivei nr. 4, familia a fost notificată să părăsească locuința pusă la dispoziție de Primărie. Deși această intrare în reabilitare a fost programată absolut anormal, la final de toamnă, și fiind bine cunoscut faptul că multe din familiile din Str. Locomotivei nu aveau unde să locuiască, decizia Primăriei a fost categorică, iar familia Cobzaru s-a trezit aruncată în stradă, asemenea tuturor locatarilor din acel imobil. 

Dacă parte dintre ceilalți locatari au primit din partea Primăriei soluții alternative, în fapt au fost ajutați să-și găsească un alt loc unde să locuiască, familia Cobzaru a fost pur și simplu abandonată în stradă, invocat fiind un articol din contractul de închiriere care prevedea că în cazul în care se contorizează debite la plata chiriei contractul poate fi reziliat unilateral. Indiferent de capacitatea familiei de a plăti chiria, indiferent de poziționarea primarului și a Primăriei față de această speță, cert este că cei trei trăiesc astăzi într-o clădire dezafectată, fară curent electric, fără căldură, într-un mediu care nu poate garanta supraviețuirea. Cazul Cobzaru nu este unul izolat, iar aceste rânduri își doresc să tragă un semnal de alarmă pentru cei care, după seviciu, merg acasă, la căldură, alături de familie. Nu poți să te „dezbraci” de o responsabilitate printr-o simplă notificare, așa cum nu poți tranzacționa vieți după bunul tău plac. Care este logica care stă la baza unei asemenea decizii? Care sunt motivele pentru care era mai importantă reabilitarea unei clădiri în prag de iarnă decât supraviețuirea unor copii, dintre care unul cu handicap de gradul I?
Cine face diferența dintre viață și moarte? Decizia unui primar? Decizia unei comisii? Care sunt convingerile care justifică, în fața comunității sau în fața lui Dumnezeu, o asemenea decizie? Iată întrebări la care cineva trebuie să răspundă! Vom urmări cazul Cobzaru și evoluția lui și facem un apel către toti dorohoienii care cred că pot ajuta această familie să se implice! Este foarte posibil să-i găsim morți de frig peste doar câteva zile, iarna nu s-a terminat, greul abia urmează! Găsiți o soluție, domnilor din Primărie! Gândiți-vă la acești oameni seara, când stați relaxați la căldură, după o zi de muncă. 
PS: Încă un amănunt extrem de important! Copiii merg la școală, domnule Primar!

Nostalgiile OPINIEI de Dorohoi: Uzina de la Dorohoi care prefăcea sticla în diamant

Categories home, Stiri localePosted on

Uzina care prefăcea sticla în diamant

Un reportaj marca Opinia Studențească

Fabrica din Dorohoi a murit sub ochii iritați de fo­cul puternic care dădea naștere sticlei. Sub ochii celor patru mii de angajați cu nisipul înțepenit în plămîni, paharele nu mai sclipesc în dreptul razelor care se reflectau cîndva în geamurile verzui ale clă­dirii. Marcel Frunză a lucrat de la înființarea pînă la închiderea întreprinderii și a văzut cum, în lipsa prosperității pe care o aducea fabrica, blocurile s-au făcut din ce în ce mai gri, iar lipsa banilor a împins oamenii să ia calea străinătății. Aceștia în­să n-au uitat să-și pună în bagaj cănile gravate cu flori de toate felurile. Din ele, își beau cafeaua încălzită pe cuptoare, la muncă, unde aburii băuturii se amestecau cu praful de sticlă ce se ridica de înda­tă ce în fabrică se aprindeau primele neoane, dimi­neața. Însă cuptoarele din Dorohoi n-au mai topit sticlă de-aproape șapte ani.

„O citadelă industrială din nordul țării în care puterea neamului româ­nesc a fost mai presus de orice închi­pu­i­re.” Așa îi place lui Marcel Frunză, fost șef de secție la fabrica de porțelan din Dorohoi, să descrie industria care timp de 33 de ani a susținut un oraș întreg, în timp ce scrijelește cu un cre­ion vechi un „a fost odată” aproape indescifrabil pe o foaie mototolită.

Acesta povestește mîhnit cum, da­că altădată trebuia să dai 5 lei la poar­tă în caz că întîrziai, ca să nu-ți o­preas­că legitimația și să afle directorul, acum în spatele gardului unde cîinii vaga­bonzi au devenit singurii stăpîni, nu sînt decît ruine și table ruginite, prin­tre care nici buruienile nu par a-și mai gă­si loc să se înalțe. Au cărat oamenii fier vechi din toată fabrica, iar acum, în multe dintre fostele secții, nu mai gă­sești nici măcar o piuliță rătăcită sau o bucată de sîrmă înnodată. „Trebuie să mai măture cineva și gata. Dar cine să măture că oricum nu are cine-l plă­ti”, îmi spune bărbatul care nu pare tre­cut de 60 de ani, ținîndu-și capul între palme. Însă singurul lucru mă­tu­rat a fost norocul dorohoienilor, care, din 1973 cînd a luat ființă fabrica, STIPO.SA, după ce a fost mutată de la Pașcani, părea să se țină scai de orășelul din nordul Moldovei.

Se construiau în tîrg cîte 1.500 de apartamente pe an care erau împăr­țite muncitorilor în funcție de cîți membri erau în familie. După ce erai repartizat, primeai o butelie fiindcă „atunci era greu cu gazul, nu ca acum. Era 275 de lei o butelie”, și Marcel Frunză își apropie sprîncenele încruntat. Însă sti­clarii își meritau fiecare metru cub din butelii, pentru că „veneau cu drag la fabrică și erau mîndri de ceea ce fă­cea. Era o disciplină și un elan de-ade­vă­ra­telea. Un elan muncitoresc, cum spu­neau cîntecele vechi. Și fiindcă erau atît de mulți, între ei se năștea o competiție fără voia lor. Aveau ambiția să facă atît cît făcea colegul. Ți-era ru­și­ne dacă la sfîrșitul lunii luai 1.500 – 2.000 de lei”, îmi explică bărbatul miș­cîn­du-și mîinile amenințător de aproa­pe de fața mea.

Teatru printre pahare

În jurul fabricii din Dorohoi, meș­terii credeau că sticla lor n-o să se spar­gă niciodată. Credeau că o să treacă o veșnicie și meseriile lor tot nu se vor fi risipit ca fumul gros care ieșea zilnic din burlanele clădirilor fabricii. De aceea și-au modelat și viața în jurul uzinei. Și-au adus copiii acolo ca să-i învețe meserie și să le insufle plă­ce­rea mînuirii sticlei încă de mici, iar astfel, cu timpul, foarte multe familii și-au legat existența de fabrică, unii co­pii venind în practică încă de la li­ceu.

Astfel, în camerele în care căr­bu­nii trosneau în cuptoare sticla lua forme neînchipuite sub mîinile meșterilor și ale ucenicilor acestora. Și rezultatele lor erau cunoscute în toată țara, „pentru că meseriașii care lucrau pe această platformă luau primul loc pe la toate concursurile și întrecerile, fie că erau sticlari ori șlefuitori”. Însă activitatea angajaților nu se petrecea doar prin­tre fumurile cazanelor. Fiecare dintre aceștia trebuia să fie prins într-o ac­ti­vitate extra profesională. Ori erai so­list, ori jucai fotbal, dansai sau făceai judo. „Eu, așa cum mă vezi tu cu pă­rul alb, eram într-o echipă de teatru. Și era un băiat care lucra cu mine, a lui Al­botă, și jucam împreună într-o piesă în care eu trebuia să îl arestez. Dar nu știu cum s-a făcut că peste două săp­tă­mîni a fost arestat și în realitate. Zi­cea lumea că cică i-aș fi ținut ghinion”, povestește bărbatul care a bătut holurile uzinei de la deschidere.

La cei 59 de ani ai săi, Marcel Frun­ză a crescut trei copii printre fu­mul înecăcios al cazanelor, două fete și un băiat. Înainte să se mute cu toată avuția lui la Dorohoi, a muncit ca strungar în Reșița, din ’73 a fost maistru mecanic, iar după ce a făcut o școală tehnică a devenit șeful atelie­rului de ardere. Și-a petrecut 33 de ani în preajma sticlarilor, 33 de ani în care a văzut cum orașul a crescut în jurul fabricii și s-a pensionat odată cu închiderea acesteia.

Ceramică 3D

Iar obiectele care ieșeau din mîi­nile sticlarilor dorohoieni nu treceau neobservate nici de străini. „Noi fă­ceam exporturi cotate ca greu accesibile”, povestește Marcel Frunză. Ame­ricanii așteptau patru săptămîni pentru un transport pentru că se făcea cu trenul și cu vaporul. „Eu m-am ocupat de transport, cu Mărioara Maftei. Plecam cu avionul de la 10 dimi­nea­ța și mă întorceam seara la 6. Țin minte că ne dădeau pungi din acelea de la TA­ROM în caz că ți se făcea rău.” Dar încă de la început fabrica făcea ex­port pentru Germania, Anglia, URSS sau Polonia și „toți rămîneau uimiți de ce realizam și atît ne mai felicitau, chiar dacă nu mulți auziseră de ora­șul nostru”, și în ochii bărbatului încă se citește mîndria cu care se prezenta pe vremuri „în fața străinilor”.

Dar și în fabrica din Dorohoi era o expoziție unică în lume de obiecte de sticlă și de ceramică. „Cînd te ui­tai în vitrine aveai impresia că te uiți la un televizor 3D, atît de pricepuți erau sticlarii.” Aceștia cîștigau mai mult decît directorul instituției. „Închi­pu­ie-ți că într-un an doi sticlari, soț și soție, Antal le zicea, au cîștigat împreună 96 de milioane, în condițiile în care salariul primului ministru era de 25 de milioane. Și atunci a venit pînă și Banca Centrală să verifice situația”, exclamă Marcel Frunză, de parcă nici azi, după aproape două decenii, nu îi vine să creadă. Însă multe dintre obie­c­tele unicat erau făcute pentru Nico­lae Ceaușescu. În fiecare an, înainte de 26 ianuarie, cînd era ziua lui, i se trimi­teau lucruri pe care nu le făcea nimeni al­t­cineva în lume. Iar el le expunea la Muzeul Național ca să le vadă toată lumea, doar soția sa păstrîndu-și serviciile de cafea. L-au primit și în vi­zi­tă, în octombrie ’89, înainte de Re­vo­luție, și i-au pus mochetă grena la intrare și i-au tăiat plopii din parcare, ca să poată ateriza cu elicopterul în fa­ța fabricii, să nu coboare în spate ca să vadă boscheții și drumul pietruit. „Au astupat și unde a fost tulpina, nu se mai cunoștea fir de rumeguș, ni­mic. Numai ca să dea o imaginea bună. Culmea a fost însă că pînă la urmă elicopterul a aterizat pe stadion. Și cînd a fost în vizită la satul Progresu, de lîngă Dorohoi, sătenii au cărat de pe tarlale cartofii roșii peste cei albi, ca să pară mai mulți, să arate ce recolte bogate au. Și la porumb unde era cîte un știulete mai înfigeau ei cîte doi. Pînă acolo se ajungea ca să-l impresioneze pe tovarăș.”

Bărbatului nu-i vine nici acum să creadă cît de repede s-au topit cei 33 de ani de sticlărie din Dorohoi. „O ast­fel de industrie nu se clădește ușor într-un orășel ca ăsta. Acum tot ce a mai ră­mas sînt confecțiile, dar ca orice afacere dezvoltată în tîrg, începe să se des­tra­me”. Încă își aduce aminte de imagi­nea pe care a văzut-o chiar după ce fabrica a fost închisă, cînd totul ră­mă­sese neatins și oamenii parcă au dis­părut dintr-o dată. „Cineva spunea că industria României e un morman de fier. Unde sînt sutele de tone de fier vechi? Măcar ăsta de-ar fi fost vîndut să se dea bani oamenilor înapoi. Dar s-a furat tot”, și Marcel Frunză se ridică de pe fotoliu și se îndreaptă spre geam.

Acum, în halele goale cu geamuri sparte e frig. Nu mai arde focul în cuptoare și străzile orașului nu mai sînt pline la ora 4 cînd soarele se face roșu pe cer, cînd mii de oameni ie­șeau de la muncă. Doar cănița de sticlă primită de la fabrică cînd am fost în excursie mai stă în debara, și mama o folosește să ia agheasmă de la biseri­că în ziua de Bobotează.

***

Cronologia declinului

În anul 1998, fabrica a fost privatizată, iar secțiile de sticlă s-au se­parat de cele de porțelan și de Ate­lierul Vitrus (atelier de ceramică po­pulară). „Astfel, în urma unei licitații, pachetul de acțiuni de 40% de­ți­nut de Fondul Proprietății de Stat, pentru care s-a plătit peste două mili­arde de lei vechi, a fost cumpărat de omul de afaceri Corneliu Petrea­nu, denumit și «magnatul sticlei»”, îmi explică fostul șef de secție în timp ce caută preocupat într-un teanc de foi. Astfel, în septembrie 1998 a luat ființă S.C. Porțelanul. S.A., din care, în 1999, gălățeanul Cătălin Chel, decedat in 2015, au a cumpărat pachetul majoritar de ac­țiuni cu 480 de milioane de lei ve­chi, lăsînd pe drumuri 150 de persoane.

„Marile greșeli făcute încă din 1990-2000 au fost modalitățile de privatizare”, spune apăsat Marcel Frunză amintindu-și că odată cu ve­nirea lui Corneliu Petreanu la cîr­ma fabricii, au apărut și nemulțumirile. Exact asta stă scris și într-o copie xerox a paginii patru a Monitorului de Botoșani, pe care bărbatul o scoa­te din teancul de foi pe care îl co­tro­băia mai înainte: „Nemulțumire la STIPO. Muncitorii îl acuză de ilegalități pe administratorul Corneliu Petreanu”. Acesta a fost acuzat că a folosit peste două miliarde de lei vechi proveniți de la Somvetra S.A. Gherla, o altă fabrică de sticlă la care era președintele Consiliului de Administrație, pentru a achita ac­țiunile uzinei de la Dorohoi. În mod normal el nu putea să dispună de li-chi­ditățile acestei societăți, și nici S.C. Somvetra S.A. nu putea să cumpere o altă companie fără să se fi întrunit Adunarea Generală a Ac­țio­narilor, lucru care nu s-a în­tîm­plat. „Folosind banii unei societăți co­merciale pentru a cumpăra acțiuni de la o alta, Petreanu dorea de fapt să pună mîna pe toate unitățile de profil din țară și să creeze un monopol asupra acestui tip de industrie.” Mar­cel Frunză se oprește, uitîndu-se în gol. Se ridică apoi brusc de la masă și se duce să vadă ce fac nepoții din camera alăturată, care butonau de zor la calculator.

Cînd s-a întors, a început să po­vestească răspicat că abia din anii 2000 activitatea de la porțelan și sticlă a început să scîrție, ambii proprietari adunînd datorii de sute de milioane de lei. Fabrica a cumpărat de la alte firme deținute de Cătălin Chelu, pro­prietarul secției de porțelan, bunuri cu un preț mult mai mare decît cel al pieței, acesta din urmă cîștigînd aproa­pe 200.000 de lei din afacere. După mai multe cazuri în care Chelu a fost acuzat că încearcă să vîndă pe bucăți secția unor firme deținute tot de el, pe prețuri mult mai mici, în 2006, un număr mare de salariați au reclamat că nu și-au mai primit banii pe cî­te­va luni și proprietarul a luat aproa­pe toată marfa cu el la Galați.

Pe secția de sticlă s-a pus seches­tru după ce o firmă din Cehia, care avea de recuperat o datorie, a cîști­gat un proces prin care a dispus bloca­rea conturilor și lichidarea societă­ții. După ce contractul de privatizare a fost desființat, fabrica a fost vîndută de către AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) Asociației Salariaților în 2004. Dar aceștia trebuiau să investească o su­mă mare de bani și nu au reușit acest lucru, firma reintrînd în proprietatea statului în anul 2005. Ultimile cuptoare au fost demontate și transportate la Alba Iulia în același an.

Iuliana LEONTI,  Opinia Studențească

Dorohoianul Mihai Axinte trimis în judecată de DNA

Categories home, Stiri localePosted on

Un fost director al Direcției Silvice Botoșani a fost trimis în judecată de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.   Potrivit rechizitoriului procurorilor, în  perioada 2007-2008, inculpatul Mihai Axinte, având calitatea de director în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Botoşani, cu intenţie, a înlesnit diminuarea fondului forestier naţional proprietate publică a statului român prin refuzul de a dispune iniţierea unor acţiuni civile la instanţa judecătoreasă competentă în vederea constatării nulităţii absolute a două hotărâri ale Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Botoşani şi a unui titlu de proprietate  prin care a fost retrocedată, cu încălcarea prevederilor legale, suprafaţa totală de 358 ha teren cu vegetaţie forestieră unei persoane care nu avea cetăţenia română şi nu putea beneficia de dispoziţiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri cu destinaţie forestieră, deşi obligativitatea efectuării acestor demersuri juridice a fost stabilită în sarcina sa printr-un raport al Corpului de Control al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. În cursul anului 2007, cunoscând nelegalitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 351 ha teren cu vegetaţie forestieră, precum şi obligaţia stabilită în sarcina sa, în calitate de director al Direcţiei Silvice Botoşani, prin raportul Corpului de Control al Regiei Naţionale a Pădurilor de a efectua demersurile juridice necesare la instanţa de judecată competentă în vederea constatării nulităţii absolute a titlului de proprietate şi a actelor subsecvente, cu rea credinţă şi în numele Regiei Naţionale a Pădurilor, a achiziţionat, prin cumpărare, suprafaţa de 351 ha teren cu vegetaţie forestieră de la aceeaşi persoană pentru suma de 2.439.450 de lei, provenind din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, care reprezentă deopotrivă prejudiciul material cauzat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Botoşani (la care se adaugă suma de 37.782 de lei reprezentând cheltuieli conexe) şi folosul necuvenit obţinut de persoana neîndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren.   În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii în ceea ce priveşte mai multe imobile aparţinând inculpatului AXINTE MIHAI, în vederea asigurării posibilităţii de reparare a pagubei materiale cauzate Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Botoşani.   Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

FOTO: Un caz descoperit de Opinia face înconjurul României

Categories home, Stiri localePosted on

Cazul tinerei care a venit la Opinia de Dorohoi cu scopul de a publica un anunţ în care dorea să înfieze un băiat de 6 ani face înconjurul României. Ieri seară, Marius Prelipceanu, redactorul şef al Opiniei a apărut la emisiunea Acces Direct de la Antena 1 unde a dat în direct detalii despre acest caz şocant.
Ajunsă la disperare o tânără mamă din localitatea Dumeni, comuna George Enescu a luat o decizie de compromis pentru a avea un acoperiş deasupra capului. Mihaela F. a vrut să publice un anunţ la rubrica de mică publicitate prin care să ceară sprijin pentru a găsi o familie de oameni cu suflet, oameni cu teamă de Dumnezeu care să dorească să-i înfieze fiul cel mai mare în vârstă de 6 ani. Femeia are în îngrijire trei băieţi, cel mai mic de numai doi ani. A ales cu strângere de inimă să-şi înfieze fiul mai mare crezând că acesta se va descurca mai bine, departe de ea. „Ajutaţi-mă să găsesc o familie care să vrea să aibă grijă de Cristian! Mă doare sufletul şi nu vreau să-l dau dar din cauza sandalului sunt nevoită să dorm pe la rude”, au fost primele cuvinte ale Mihaelei. După ce şi-a poticnit lacrimile tânăra mamă a început să depene amintiri din viaţă, majoritatea amintiri triste nedemne de o Românie care susţine că sprijină familia, sprijină mamele aflate la ananghie. S-a căsătorit de tânără şi la nici 20 de ani l-a născut pe Cristi, băiatul pe care acum îl scoate pe tarabă la înfiat ca pe o marfă oarecare. Imediat a născut a doua oară. Puţine i-au fost clipele de dragoste şi linişte în familie întrucât tatăl primilor doi copii a călcat strâmb iar acum este încarcerat în penitenciar. Nici măcar nu ştie pentru ce face puşcărie tatăl primilor ei doi băieţi, însă ştie că de la acesta nu se mai poate aştepta la sprijin şi ajutor. Din sărăcie, a încercat să-şi refacă viaţa. Spune ea, pentru a găsi un tată băieţilor. După cum era şi de aşteptat, primele clipe de dragoste alături de cel de-al doilea soţ s-au materializat rapid. S-a născut al treilea băiat. Gurile s-au înmulţit în familia Mihaelei iar noul bărbat a început să simtă greutatea în propriul buzunar. „Nu mai vrea să mă ţină în casa lui cu toţi trei băieţi. Mă primeşte doar dacă scap de cel mare”, a spus cu capul plecat Mihaela. A înţeles nemulţumirea bărbatului şi şi-a luat copiii, punga cu lucruri şi necazurile şi a plecat la părinţi. Aici locuia, spune ea într-o cămăruţă mică şi un hol fără lumină. Ar trăi şi aşa dacă ar putea mânca, fără sughiţuri, colţul de pâine cumpărat din alocaţia celor mici. Însă, povesteşte femeia, pâinea a devenit amară şi în casa părintească. ”Apar şi aici probleme. Am copii mici, mai fac năzbâtii şi părinţii nu vor să mă mai ţină în casă. De câteva zile stau la o soră la Broscăuţi însă nici aici nu pot sta o viaţă. Nu mă pot plimba cu copiii din casă în casă”, a mai spus Mihaela. Strânsă din toate părţile, femeia s-a gândit să accepte propunerea celui de-al doilea soţ şi să încerce să întemeieze o familie în casa acestuia. Un singur pas o mai împiedică. Copilul de 6 ani, pentru care astăzi caută familie de înfiat. Autorităţile din comuna George Enescu au mai ajutat-o o dată şi au trimis-o la o instituţie a statului unde putea locui cu cei trei băieţi. Mihaela susţine că nu s-a acomodat cu programul centrului de plasament, nici ea şi nici băieţii. Nu-şi dă băiatul cu toată inima mai ales că nici acesta nu acceptă ideea de a sta departe de fraţii lui. Mai grav că acesta a înţeles ce îl aşteaptă şi în momentul când aude de altă familie îşi apucă fratele brusc de mână. Gestul lui spune multe. Parcă ar vrea ca întreaga lume să afle că el nu pleacă nicăieri! Că aici este locului lui! Că vrea să-şi protejeze mama şi fraţii. Pare mic şi neajutorat însă la întrebarea dacă vrea să locuiască cu altă familie, se încruntă şi dă în neştire din cap în semn de negare. După ce reporterii noştrii au încercat să-i explice că problema ei are alte soluţii, femeia s-a mai luminat şi a precizat că „îşi iubeste copiii ca pe ochii din cap” şi este dispusă să uite de această idee trăsnită dacă statul sau un om cu inima mare i-ar oferi o cameră unde să nu mai fie certată şi unde cu cei 600 de lei pe care-i primeşte de la stat să continuie să-şi crească băieţii mari.
Incoming search terms:

  • prelipceanu marius

INTERVIUL OPINIEI (III): „Românilor le este frică în continuare să spună adevărul!”

Categories home, InterviuPosted on

INTERVIU INCENDIAR ACORDAT ÎN EXCLUSIVITATE „OPINIEI MUNICIPIULUI DOROHOI” DE AUTORUL CĂRȚII ANULUI 2015 – DR. GHEORGHE BURLACU, LANSATĂ LA DOROHOI SÂMBĂTĂ 25 APRILIE.

Interviul va fi publicat în următoarele şase ediţii ale Opiniei, ediţia PRINT dar şi în varianta online pe opiniadedorohoi.ro

(Partea III)

M.P. Chiar dacă nu are un titlu atractiv, subtitlul despre Ministerul Finanțelor Publice este unul foarte dur. Nu vi se pare?

G.B. Nicicum. Acest minister a fost lăsat de izbeliște de orice guvernare. Aici există, după părerea mea, cea mai mare incompetență. De la data terminării cărții și până la apariția ei s-au perindat 3 miniștri. Este singurul minister în care activitatea ar trebui separată de politic. Aduceți-vă aminte de domnișoara ministru “Nu știu” în ipostaza de la Cotroceni. Jenant. Am spicuit noul Cod fiscal. Concluzia: nu pare întocmit de profesioniști. În continuare, nu cred că se dorește reducerea evaziunii. Mai important ar fi ca cei care-l aplică să-l citească și să-l înțeleagă, doar că, din proprie experiență, știu că nu se va întâmpla așa.

M.P. Dintr-un subcapitol: Justiţia la raport, în prezentarea de la lansare ați citit, foarte emoționat, un interviu al unui om simplu. Îl putem reproduce?

G.B. Este vorba de punctul: Există oare erori judiciare în România? Am spus că nu am de gând să comentez vreo hotărâre judecătorească. Și totuși …, ce ar fi să facem o paralelă între condamnările la pedepse minime, uneori cu suspendare, inclusiv pentru infracțiuni de corupție și o condamnare care a atras atenția în ultimii ani. Nu am să redau decât povestea Angelei Lican, graţiată la începutul acestei veri, din interviul său acordat ziarului Gândul în 6 iunie: „În 2009, prin mai, m-am dus la BIG-Berceni, cu nişte urzici. Până să le vând, au venit Poliţia Comunitară şi mi le-a luat. Nu mai aveam bani nici să mă-ntorc acasă. Forţată de situaţie, am furat florile alea. În mintea mea era să le vând. 25 de lalele. Măcar de maşină să am bani, şi de pâine. N-am făcut bine că le-am luat, da’ eram disperată. M-au găsit poliţiştii iar, m-au luat la secţie, au făcut proces verbal şi, pe urmă, dosar penal. Nu prea am dat importanţă, că nu-mi venea să cred. Şi anu’ trecut, pe 28 mai, Tribunalu’ a dat decizie definitivă: doi ani şi şase luni cu executare. M-au reţinut, pe 7 iulie, la Poliţia din Olteniţa, când m-am dus să-mi fac buletin. M-a chemat Bodârlău Valentin la el în birou şi de acolo m-au luat, m-au dus la doctor şi, pe urmă, la puşcărie. Stai, domnule, că am o fetiţă de cinci săptămâni, că alăptez, nimic! Pe urmă m-au dus la Târgşor. Am cerut o amânare, n-a interesat pe nimeni. După patru luni, copilu’ mi-a murit. Am cerut învoire, să vin la-nmormântare; nu mi-au dat. Înţelegeţi?! Nici la înmormântarea copilului nu m-au învoit”. În loc de concluzii, aș încheia cu un citat din Spovedania, care i-a adus lui Tolstoi excomunicarea de către Sfânta Biserică Rusă: „Stratificarea socială este anestezicul ce face viabilă cruzimea în distanță și alienarea favorizate de către fracționarea comportamentelor. Ar fi existat, fără îndoială, mai puține condamnări la moarte dacă judecătorul ar fi cel care ar pune frânghia la gâtul condamnatului și mult mai puțini vegetarieni dacă am fi cu toții obligați să ucidem animalele pe care le mâncăm.”

M.P. Care este adevărul în falimentul Băncii Internaționale a Religiilor?

G.B. Ca multe alte bănci, B.I.R.-ul a fost falimentat de un grup de interese, care a jefuit bunurile acționarilor după bunul plac. Când din acest grup fac parte persoane din Ministerul Justiției, B.N.R. și acoperite de însuși procurorul șef al D.N.A. rezultatul nu putea fi altul. Povestea este lungă și terminată după cum se știe. Astfel, în luna aprilie 1998, la inițiativa responsabilului cu supravegherea din Banca Națională a României, am numit aici pe viceguvernatorul Mihai Bogza, a fost adoptată Legea nr. 83 privind procedura falimentului bancar. Se cunoaște că apoi, sub bagheta acestuia, au dispărut și ultimele bănci cu capital autohton. Prin prevederile legii amintite s-a dorit ca procedura falimentului băncilor să fie scoasă de sub incidența prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, care acorda oricărei societăți comerciale, atunci când se confrunta cu dificultăți, posibilitatea de a se redresa economic, prin reorganizare judiciară. Legea nr. 83/1998 a fost inițiată, așa cum s-a arătat, de către BNR și redactată cu concursul unor specialiști, mai precis a unei firme de lichidare ai căror patroni sunt nimeni alții decât avocații Zamfirescu Călin și Stănescu Arin, aceștia fiind și colaboratori apropiați și sfetnici ai unor persoane din conducerea BNR. De menționat că firma acestora și-a asigurat prin grija Băncii Naționale, lichidarea tuturor băncilor comerciale cu capital autohton pentru care aceasta a cerut falimentul. OuG nr. 186/1999 a fost emisă, semnată de primul ministru Radu Vasile și publicată în Monitorul Oficial al României în aceeași zi – 19 noiembrie 1999. Se cunoaște faptul că, de regulă, până se redactează, se avizează, se semnează, se emite și se publică în Monitorul Oficial, actele normative, fie legi sau ordonanțe, au de așteptat zile sau chiar săptămâni. Scopul real, dar nedeclarat al prevederilor acestei OuG, a fost acela de a da posibilitatea firmei de lichidare menționate ca într-un timp cât mai scurt, pe baza simplificării procedurii de faliment al băncilor comerciale românești – a se reține faptul că au fost falimentate numai bănci ce s-au implicat în sprijinirea economiei reale – să poată realiza profituri cât mai mari, prin încasarea comisionului de 8 – 10% din lichidarea activelor și creanțelor acestor bănci. Ordonanța de urgență în cauză modifică aproape în totalitate Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului bancar, încălcându-se cu bună știință cele mai elementare principii și reguli de drept, îngrădind practic posibilitatea unei apărări legale a intereselor patrimoniale ale creditorilor și acționarilor băncilor românești. Redactarea textului este nu numai lacunară dar, totodată, reflectă o confuzie inadmisibilă între insolvență și insolvabilitate. Ar trebui să se știe că, în primul rând, procedura falimentului nu poate fi declanșată pentru orice fel de datorii ale comerciantului. În al doilea rând, pentru a fi aplicabilă, procedura specială a falimentului, specifică doar băncilor, este necesară ca neonorarea integrală a obligațiilor să fie consecința incapacității de plată și nu a lipsei temporare de lichidități de fonduri bănești disponibile, ceea ce nu a fost cazul Bankcoop și nici a altor bănci pentru care BNR a solicitat declanșarea falimentului.

M:P: Dar cum s-a declanșat începutul sfârșitului băncii?

G.B: În 17 mai 1999, Ovidiu Grecea, şef al AVAB la vremea respectivă, într-o emisiune TV, făcând trimitere la preluarea de către acastă instituţie a unor creanţe de la Bancorex, Banca Agricolă etc. (atunci bănci cu capital de stat), s-a referit şi la faptul ca BIR, s-ar afla într-o „situaţie  de criză” fapt, de altfel, nereal. A doua zi, deponenţii  au început presiuni asupra ghişeelor băncii, solicitând  retrageri masive a depozitelor, înainte de termen. Pentru a face faţă acestor retrageri, în vederea asigurării lichidităţii necesare, BIR a fost nevoită să renunțe, tot înainte de termen, la plasamentele pe care le avea în titluri de stat și pe piaţa interbancară, pentru bancă, aceasta însemnând o pierdere de 108 miliarde lei. BNR, în loc să sprijine BIR, pentru a depăşi  situaţia creată, în 4 iulie 1999 sancţionează BIR,  limitându-i  operaţiunile  specific  bancare. În conformitate cu art. 107 din Constituţie şi art. 1 lit.S din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul emite OuG nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, ordonanţă contrasemnată de Valeriu Stoica, ministru al justiţiei, autorii acesteia fiind avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, întâmplător colegi de grupă de facultate şi prieteni ai lui Valeriu Stoica. Mai târziu, în aprilie 2000 Prim viceguvernatorului BNR, îndeamnă Patriarhia BOR să sfătuiască unităţile de cult şi pe deservenţii de cult – toţi  clienţi ai BIR,  să-şi  retragă  cât mai repede depozitele de  la bancă, deoarece „aceasta se află în criză”. Aceleaşi  îndemnuri, le face şi  viceguvernatorul  Mihai Bogza, care prin colegul său de partid, Sebastian Vlădescu, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, îndeamnă societăţile cu capital de stat, regiile autonome etc., clienţi ai BIR, „să-şi  retragă conturile şi să părăsească imediat BIR”. Rezultatul este cunoscut: clienţii băncii îşi manifestă neîncrederea, încep să aibă rezerve faţă de bancă, reacţiond în consecinţă. Se face încă faţă solicitărilor, dar rezerva minimă începe să scadă. Aflându-se în această situaţie, la  28  aprilie  2000,  conducerea BIR,  solicită BNR, un  „credit-punte” de 300 miliarde lei. Dar BNR a refuzat acordarea creditului. Acordându-se creditul solicitat, nu s-ar mai fi putut declanşa procedura falimentului BIR şi, pe cale de consecinţă, s-ar fi pierdut afacerea de lichidare a băncii din care  firma  Reconversie şi valorificare active,  a celor doi  avocaţi – lichidatori, care încasa sub formă de salarii, bonusuri de performanţă, onorarii, comisioane etc., sute de miliarde de lei. Decretarea falimentului băncii a fost ilegală. La judecata din 10 iulie 2000, BIR contestă cererea BNR de declanşare a falimentului,  prezentând  indicatori  şi date din care rezulta cu claritate că nu sunt îndeplinite cerinţele legale  pentru  declanşarea  acestei  proceduri. Judecătoarea nu a admis solicitările BIR, consemnând în hotărâre că “BNR este creditoarea BIR”, declanşându-se  procedura de faliment. De subliniat că BNR nu a împrumutat BIR niciodată în timpul activităţii sale. Printr-o scrisoare BNR adresată ca răspuns unui fost acționar al BIR, se face următoarea precizare: “Banca Națională a României nu a avut calitatea de creditor al Băncii Internaționale a Religiilor, astfel cum rezultă din încheierea dată în camera de consiliu în data de 25.09.2009, de către Tribunalul București…

INTERVIU REALIZAT DE MARIUS PRELIPCEANU

– VA URMA –